Psalmi | Capitolul 10

PSALMUL 10 Al lui David.

  • 1 În Domnul am nădăjduit. Cum veţi zice sufletului meu: "Mută-te în munţi, ca o pasăre?"
  • 2 Că iată păcătoşii au încordat arcul, au gătit săgeţi în tolbă, ca să săgeteze în întuneric pe cei drepţi la inimă.
  • 3 Că au surpat ceea ce ai aşezat; dar dreptul ce a făcut?
  • 4 Domnul este în locaşul cel sfânt al Său, Domnul în cer are scaunul Său. Ochii Lui spre sărac privesc, genele Lui cercetează pe fiii oamenilor.
  • 5 Domnul cercetează pe cel drept şi pe cel necredincios; iar pe cel ce iubeşte nedreptatea îl urăşte sufletul Său.
  • 6 Va ploua peste păcătoşi laţuri, foc şi pucioasă; iar suflare de vifor este partea paharului lor.
  • 7 Că drept este Domnul şi dreptatea a iubit şi faţa Lui spre cel drept priveşte.