Psalmi | Capitolul 29

PSALMUL 29 Al lui David.

  • 1 Te voi înălţa, Doamne, că m-ai ridicat şi n-ai veselit pe vrăjmaşii mei împotriva mea.
  • 2 Doamne, Dumnezeul meu, strigat-am către Tine şi m-ai vindecat.
  • 3 Doamne, scos-ai din iad sufletul meu, mântuitu-m-ai de cei ce se coboară în groapă.
  • 4 Cântaţi Domnului cei cuvioşi ai Lui şi lăudaţi pomenirea sfinţeniei Lui.
  • 5 Că iuţime este întru mânia Lui şi viaţă întru voia Lui; seara se va sălăşlui plângerea, iar dimineaţa bucuria.
  • 6 Iar eu am zis întru îndestularea mea: "Nu mă voi clătina în veac!"
  • 7 Doamne, întru voia Ta, dat-ai frumuseţii mele putere; dar când ţi-ai întors faţa Ta, eu m-am tulburat.
  • 8 Către Tine, Doamne, voi striga şi către Dumnezeul meu mă voi ruga.
  • 9 Ce folos ai de sângele meu de mă cobor în stricăciune? Oare, Te va lăuda pe Tine ţărâna, sau va vesti adevărul Tău?
  • 10 Auzit-a Domnul şi m-a miluit; Domnul a fost ajutorul meu!
  • 11 Schimbat-ai plângerea mea întru bucurie, rupt-ai sacul meu şi m-ai încins cu veselie.
  • 12 Ca slava mea să-ţi cânte ţie şi să nu mă mâhnesc; Doamne, Dumnezeul meu, în veac Te voi lăuda!