Psalmi | Capitolul 14

PSALMUL 14 Al lui David.

  • 1 Doamne, cine va locui în locaşul Tău şi cine se va sălăşlui în muntele cel sfânt al Tău?
  • 2 Cel ce umblă fără prihană şi face dreptate, cel ce are adevărul în inima sa,
  • 3 Cel ce n-a viclenit cu limba, nici n-a făcut rău împotriva vecinului său şi ocară n-a rostit împotriva aproapelui său.
  • 4 Defăimat să fie înaintea Lui "el ce vicleneşte, iar pe cei ce se tem de Domnul îi slăveşte; cel ce se jură aproapelui său şi nu se leapădă,
  • 5 Argintul său nu l-a dat cu camătă şi daruri împotriva celor nevinovaţi n-a luat. Cel ce face acestea nu se va clătina în veac.