Cartea lui Iov | Capitolul 13

Iov cere ca Dumnezeu să-i dea pe fată păcatele.

  • 1 De bună seamă, ochiul meu a văzut toate acestea, urechea mea le-a auzit şi le-a înţeles.
  • 2 Ceea ce ştiţi voi, ştiu şi eu şi nu sunt deloc mai prejos decât voi.
  • 3 Dar eu vreau să vorbesc cu Cel Atotputernic, vreau să-mi apăr pricina înaintea lui Dumnezeu.
  • 4 Căci voi sunteţi nişte născocitori ai minciunii, sunteţi cu toţii nişte doctori neputincioşi!
  • 5 Ce bine ar fi fost dacă aţi fi tăcut! Câtă înţelepciune ar fi fost din partea voastră!
  • 6 Ascultaţi acum apărarea mea şi băgaţi de seamă la rostirea buzelor mele.
  • 7 Oare de dragul lui Dumnezeu spuneţi voi lucruri strâmbe şi spre apărarea Lui croiţi minciuni?
  • 8 Voiţi să ţineţi cu El şi să fiţi apărătorii Lui?
  • 9 Şi dacă ar fi ca să vă cerceteze, ar fi bine de voi, sau vreţi să-L înşelaţi cum înşelaţi un om?
  • 10 Desigur El vă va osândi dacă în ascuns vreţi să fiţi părtinitori cu El.
  • 11 Măreţia Lui oare nu vă înfricoşează şi groaza Lui nu va cădea oare peste voi?
  • 12 Rostirile voastre au tăria cenuşei. Răspunsurile voastre se prefac în noroi.
  • 13 Închideţi gura în faţa mea şi eu voi vorbi, orice ar fi să se întâmple.
  • 14 Drept aceea îmi voi lua în dinţi carnea mea şi viaţa mea o pun în mâna mea.
  • 15 Dacă o fi să mă ucidă, nu voi tremura, dar voi descurca în faţa Sa firele pricinei mele,
  • 16 Şi chiar aceasta îmi va fi mie izbândă, fiindcă un nelegiuit nu se înfăţişează înaintea Lui.
  • 17 Ascultaţi cu luare-aminte cuvintele mele şi ceea ce vă voi spune să vă rămână în urechi.
  • 18 Iată am pus la cale o judecată, şi ştiu că eu sunt cel ce am dreptate.
  • 19 Are cineva ceva de spus împotriva mea? Atunci voi amuţi degrabă şi voi aştepta moartea.
  • 20 Numai scuteşte-mă de două lucruri, şi nu mă voi ascunde de faţa Ta.
  • 21 Depărtează mâna Ta de deasupră-mi şi nu mă mai tulbura cu groaza Ta.
  • 22 Apoi cheamă-mă şi eu iţi voi răspunde, sau lasă-mă să vorbesc eu şi Tu să-mi dai răspuns.
  • 23 Câte greşeli şi câte păcate am făcut? Dă-mi pe faţă călcarea mea de lege şi păcatul meu.
  • 24 De ce ascunzi faţa Ta şi mă iei drept un duşman al Tău?
  • 25 Vrei oare, să înspăimânţi o frunză pe care o bate vântul? Vrei să Te îndârjeşti împotriva unui pai uscat?
  • 26 De ce să scrii împotriva mea aceste hotărâri amare? De ce să-mi scoţi ochii cu greşelile tinereţii?
  • 27 De ce să-mi vâri picioarele în butuci şi să pândeşti toţi paşii mei şi toate urmele mele?
  • 28 Când Tu ştii că trupul meu se nimiceşte ca un putregai şi ca o haină mâncată de molii!