Cartea lui Iov | Capitolul 30

Iov plânge nenorocirea lui.

  • 1 Iar acum am ajuns de batjocură pentru cei mai tineri decât mine şi pe ai căror părinţi îi preţuiam prea puţin, ca să-i pun alături cu câinii turmelor mele.
  • 2 Ce aş fi făcut cu puterea braţelor lor, odată ce vlaga lor se dusese toată?
  • 3 Din pricina sărăciei şi a foametei înspăimântătoare, ei mânţcau rădăcini din locuri uscate şi mama lor era câmpia pustie şi jalnică.
  • 4 Ei culegeau ierburi de prin mărăcini şi pâinea lor era rădăcina de ienupăr.
  • 5 Erau goniţi din mijlocul oamenilor şi după ei lumea urla ca după nişte hoţi.
  • 6 Drept aceea, au ajuns să se aciueze pe marginea şuvoaielor, prin găurile pământului şi prin văgăunile stâncilor.
  • 7 Zbiară prin hăţişuri, stau grămadă pe sub scaieţi.
  • 8 Neam de oameni ticăloşi, neam de oameni fără nume, ei erau gunoaiele pe care le arunci din ţară!
  • 9 şi astăzi, iată că sunt cântecul lor, am ajuns basmul lor.
  • 10 Le e groază de mine, s-au depărtat de mine şi pentru obrazul meu n-au făcut economie cu scuipatul lor!
  • 11 Cel ce şi-a deznodat ştreangul robiei mă asupreşte şi tot aşa cel ce şi-a scos zăbalele din gură.
  • 12 În dreapta mea se ridică martori potrivnici mie, în cursa lor au prins picioarele mele şi şi-au croit drumuri împotrivă-mi.
  • 13 Au dărâmat poteca mea, cu gând ca să mă piardă, ei se suie încoace şi nimeni nu le este stavilă.
  • 14 Ca printr-o spărtură largă, ei dau iureş şi în dărâmături se tăvălesc.
  • 15 Mulţimea spaimelor s-a întors asupra mea, slava mea au gonit-o ca vântul şi izbăvirea mea a trecut ca un nor.
  • 16 Şi acum sufletul meu se topeşte în mine, zile de amărăciune mă cuprind.
  • 17 Noaptea oasele mele sunt ca sfredelite şi nervii mei nu ştiu de odihnă.
  • 18 Cu o putere năpraznică, Dumnezeu mă tine de haină şi mă strânge de gât ca gulerul cămăşii.
  • 19 Mi-a dat brânci în noroi şi am ajuns să fiu la fel cu praful şi cu cenuşa.
  • 20 Strig către Tine şi nu-mi răspunzi, stau în picioare şi Tu nu mă vezi.
  • 21 Tu Te-ai făcut asupritorul meu şi cu toată puterea braţului Tău mă prigoneşti.
  • 22 Tu mă ridici deasupra vântului şi mă pui pe el călare şi apoi mă nimiceşti cu iureşul furtunii.
  • 23 Ştiu foarte bine că Tu mă duci spre moarte şi la locul de întâlnire al tuturor muritorilor.
  • 24 Totuşi împotriva sărmanului nu ridicam mâna mea, când striga către mine, în nenorocirea lui.
  • 25 N-am plâns oare şi eu împreună cu cel care-şi ducea viaţa greu? Sufletul meu n-avea milă de cel sărman?
  • 26 Mă aşteptam la fericire şi iată că a venit nenorocirea; aşteptam lumina şi a venit întunericul.
  • 27 Măruntaiele mele au fiert în clocote fără încetare; zile de jale grea mi-au sosit înainte.
  • 28 Am umblat înnegrit la faţă, dar nu de soare; m-am ridicat în adunare şi am strigat.
  • 29 Am ajuns frate cu şacalii, am ajuns tovarăş cu struţii.
  • 30 Pielea s-a făcut pe mine neagră şi oasele mele sunt arse de friguri.
  • 31 Astfel harfa mea a ajuns instrument tânguirii şi flautul meu glasul bocitoarelor.