Sfânta Evanghelie după Ioan | Capitolul 11

Învierea lui Lazăr. Arhiereii şi fariseii uneltesc împotriva lui Iisus.

  • 1 Şi era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei.
  • 2 Iar Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul şi I-a şters picioarele cu părul capului ei, al cărei frate Lazăr era bolnav.
  • 3 Deci au trimis surorile la El, zicând: Doamne, iată, cel pe care îl iubeşti este bolnav.
  • 4 Iar Iisus, auzind, a zis: Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu să Se slăvească.
  • 5 Şi iubea Iisus pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr.
  • 6 Când a auzit, deci, că este bolnav, atunci a rămas două zile în locul în care era.
  • 7 Apoi, după aceea, a zis ucenicilor: Să mergem iarăşi în Iudeea.
  • 8 Ucenicii I-au zis: Învăţătorule, acum căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, şi iarăşi Te duci acolo?
  • 9 A răspuns Iisus: Nu sunt oare douăsprezece ceasuri într-o zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că el vede lumina acestei lumi;
  • 10 Iar dacă umblă cineva noaptea se împiedică, pentru că lumina nu este în el.
  • 11 A zis acestea, şi după aceea le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc.
  • 12 Deci I-au zis ucenicii: Doamne, dacă a adormit, se va face bine.
  • 13 Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau că vorbeşte despre somn ca odihnă.
  • 14 Deci atunci Iisus le-a spus lor pe faţă: Lazăr a murit.
  • 15 Şi Mă bucur pentru voi, ca să credeţi că n-am fost acolo. Dar să mergem la el.
  • 16 Deci a zis Toma, care se numeşte Geamănul, celorlalţi ucenici: Să mergem şi noi şi să murim cu El.
  • 17 Deci, venind, Iisus l-a găsit pus de patru zile în mormânt.
  • 18 Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii.
  • 19 Şi mulţi dintre iudei veniseră la Marta şi Maria ca să le mângâie pentru fratele lor.
  • 20 Deci Marta, când a auzit că vine Iisus, a ieşit în întâmpinarea Lui, iar Maria şedea în casă.
  • 21 Şi a zis către Iisus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.
  • 22 Dar şi acum ştiu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da.
  • 23 Iisus i-a zis: Fratele tău va învia.
  • 24 Marta i-a zis: Ştiu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi.
  • 25 Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.
  • 26 Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?
  • 27 Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume.
  • 28 Şi zicând aceasta, s-a dus şi a chemat pe Maria, sora ei, zicându-i în taină: Învăţătorul este aici şi te cheamă.
  • 29 Când a auzit aceea, s-a sculat degrabă şi a venit la El.
  • 30 Şi Iisus nu venise încă în sat, ci era în locul unde Îl întâmpinase Marta.
  • 31 Iar iudeii care erau cu ea în casă şi o mângâiau, văzând pe Maria că s-a sculat degrabă şi a ieşit afară, au mers după ea socotind că a plecat la mormânt, ca să plângă acolo.
  • 32 Deci Maria, când a venit unde era Iisus, văzându-L, a căzut la picioarele Lui, zicându-I: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit.
  • 33 Deci Iisus, când a văzut-o plângând şi pe iudeii care veniseră cu ea plângând şi ei, a suspinat cu duhul şi S-a tulburat întru Sine.
  • 34 Şi a zis: Unde l-aţi pus? Zis-au Lui: Doamne, vino şi vezi.
  • 35 Şi a lăcrimat Iisus.
  • 36 Deci ziceau iudeii: Iată cât de mult îl iubea.
  • 37 Iar unii dintre ei ziceau: Nu putea, oare, Acesta care a deschis ochii orbului să facă aşa ca şi acesta să nu moară?
  • 38 Deci suspinând iarăşi Iisus întru Sine, a mers la mormânt. Şi era o peşteră şi o piatră era aşezată pe ea.
  • 39 Iisus a zis: Ridicaţi piatra. Marta, sora celui răposat, I-a zis: Doamne, deja miroase, că este a patra zi.
  • 40 Iisus i-a zis: Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?
  • 41 Au ridicat deci piatra, iar Iisus Şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat.
  • 42 Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis.
  • 43 Şi zicând acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară!
  • 44 Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.
  • 45 Deci mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ce a făcut Iisus au crezut în El.
  • 46 Iar unii dintre ei s-au dus la farisei şi le-au spus cele ce făcuse Iisus.
  • 47 Deci arhiereii şi fariseii au adunat sinedriul şi ziceau: Ce facem, pentru că Omul Acesta face multe minuni?
  • 48 Dacă-L lăsăm aşa toţi vor crede în El, şi vor veni romanii şi ne vor lua ţara şi neamul.
  • 49 Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela era arhiereu le-a zis: Voi nu ştiţi nimic;
  • 50 Nici nu gândiţi că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul.
  • 51 Dar aceasta n-a zis-o de la sine, ci, fiind arhiereu al anului aceluia, a proorocit că Iisus avea să moară pentru neam,
  • 52 Şi nu numai pentru neam, ci şi ca să adune laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei împrăştiaţi.
  • 53 Deci, din ziua aceea, s-au hotărât ca să-L ucidă.
  • 54 De aceea Iisus nu mai umbla pe faţă printre iudei, ci a plecat de acolo într-un ţinut aproape de pustie, într-o cetate numită Efraim, şi acolo a rămas cu ucenicii Săi.
  • 55 Şi era aproape Paştile iudeilor şi mulţi din ţară s-au suit la Ierusalim, mai înainte de Paşti, ca să se curăţească.
  • 56 Deci căutau pe Iisus şi, pe când stăteau în templu, ziceau între ei: Ce vi se pare? Oare nu va veni la sărbătoare?
  • 57 Iar arhiereii şi fariseii dăduseră porunci, că dacă va şti cineva unde este, să dea de veste, ca să-L prindă.