Cartea a doua a Regilor | Capitolul 8

David biruitor, rânduieşte dregători.

  • 1 După aceasta David a lovit pe Filisteni şi i-a supus şi a luat David Meteg-Haama din mâna Filistenilor.
  • 2 Apoi a bătut şi pe Moabiţi şi i-a măsurat cu funia, punându-i la pământ; şi a măsurat două funii spre ucidere, şi o funie spre cruţare şi lăsare în viaţă. Atunci au ajuns Moabiţii robi lui David şi birnici.
  • 3 Apoi a bătut David pe Hadad-Ezer, fiul lui Rehob, regele din Ţoba, pe când acesta mergea ca să-şi întemeieze din nou domnia sa la râul Eufratului;
  • 4 Şi a luat David de la el o mie şapte sute de călăreţi şi douăzeci de mii de pedestraşi şi a tăiat David vinele la toţi caii de la care, lăsând pentru sine din ei numai pentru o sută de care.
  • 5 Atunci au venit Sirienii din Damasc în ajutor lui Hadad-Ezer, regele Ţobei; însă David a omorât douăzeci şi două de mii de Sirieni.
  • 6 Şi a pus David oşti de pază în Siria Damascului, iar Sirienii au ajuns robi şi birnici lui David. Domnul însă a păzit pe David pretutindeni unde s-a dus.
  • 7 Atunci a luat David scuturile cele de aur care s-au găsit la robii lui Hadad-Ezer şi le-a dus la Ierusalim.
  • 8 Pe acestea le-a luat apoi Şişac, regele Egiptului, în timpul năvălirii lui asupra Ierusalimului, în zilele lui Roboam, fiul lui Solomon. Iar din Tebah şi Beritai, cetăţile lui Hadad-Ezer, regele David a luat foarte multă aramă.
  • 9 Auzind Tou, regele Hamatului, că David a bătut toată oştirea lui Hadad-Ezer,
  • 10 A trimis pe Hadoram, fiul său, la regele David să-l salute şi să-i mulţumească, pentru că s-a războit cu Hadad-Ezer şi l-a biruit. Căci Hadad-Ezer se afla în război cu Tou. Iar în mâinile lui Hadoram se aflau vase de argint, de aur şi de aramă.
  • 11 Pe acestea încă le-a hărăzit David Domnului, împreună cu aurul Şi argintul pe care îl afierosise din cele luate de la toate popoarele supuse: de la Sirieni, Filisteni şi Amaleciţi şi din prada de la Hadad-Ezer, fiul lui Rehob, regele Ţobei.
  • 12 Astfel şi-a făcut David nume, întorcându-se de la înfrângerea celor optsprezece mii de Sirieni din Valea Sărată.
  • 13 Apoi a pus oştiri de pază în Idumeea; în toată Idumeea a pus oştiri de pază şi toţi Idumeii au ajuns robii lui David.
  • 14 Iar Domnul a păzit pe David pretutindeni pe unde a fost.
  • 15 Şi a domnit David peste tot Israelul, făcând judecată şi dreptate în tot poporul său.
  • 16 Ioab, fiul lui Ţeruia, era căpetenia oştirii, iar Iosafat, fiul lui Ahilud, era cronicar.
  • 17 Ţadoc, fiul lui Ahitub, şi Ahimelec, fiul lui Abiatar, au fost preoţi, iar Seraia a fost dregător.
  • 18 Benaia, fiul lui Iehoiada, a fost căpetenie peste Cheretieni şi Peletieni, iar fiii lui David erau cei dintâi la curte.