Cartea a doua a Regilor | Capitolul 22
Cântarea de mulţumire a lui David pentru izbăvirea de vrăjmaşi.
- 1 Atunci a cântat David cântarea aceasta Domnului, în ziua când Domnul l-a izbăvit de toţi vrăjmaşii lui şi din mâinile lui Saul, şi a zis:
- 2 "Domnul este întărirea mea, scăparea mea şi izbăvitorul meu.
- 3 Dumnezeu este stânca mea cea de scăpare, Scutul meu şi puterea cea mântuitoare, Adăpostul meu cel tare şi scăparea mea! Mântuitorul meu, din necaz m-ai izbăvit!
- 4 Pe Domnul Cel vrednic de laudă L-am chemat Şi de vrăjmaşii mei am fost izbăvit.
- 5 Valurile morţii mă-mpresuraseră Şi eram potopit de şuvoaiele răutăţii;
- 6 Lanţurile iadului mă încătuşaseră şi eram prins în lanţurile morţii.
- 7 Dar în necazul meu am chemat pe Domnul, Strigăt am înălţat către Dumnezeul meu Şi El mi-a auzit glasul din locaşul Său Şi strigătul meu a ajuns la urechile Lui.
- 8 Atunci s-a clătinat şi s-a cutremurat pământul, Şi temeliile cerurilor s-au zguduit, Pentru că Se mâniase Domnul!
- 9 Fum ieşea din nările Lui, Din gura Lui ieşea foc mistuitor Şi cărbuni aprinşi ţâşneau.
- 10 Plecat-a cerurile şi S-a coborât Şi sub picioarele Lui era negură deasă.
- 11 Şezut-a pe heruvimi şi a zburat, zburat-a pe aripile vântului!
- 12 Din negură Şi-a făcut adăpost Şi cort împrejurul Său; Cu ape întunecoase şi cu nori negri era înfăşurat.
- 13 De strălucirea ce-I mergea înainte Se împrăştiau norii, Aruncând grindină şi cărbuni de foc.
- 14 Atunci Domnul a tunat în ceruri Şi Cel Preaînalt a făcut să răsuna glasul Său;
- 15 Slobozit-a săgeţile Sale şi a împrăştiat pe vrăjmaşi, Înmulţitu-Şi-a fulgerele şi i-a pus pe fugă.
- 16 De certarea Ta, Doamne, De suflarea nărilor Tale, S-au arătat fundurile mării Şi temeliile lumii s-au descoperit.
- 17 Tinzându-Şi El mâna de sus, m-a apucat Şi m-a scos din ape adânci;
- 18 Izbăvitu-m-a de vrăjmaşul meu cel puternic, De cei ce mă urau şi erau mai tari ca mine:
- 19 Aceştia mă împresuraseră în ziua necazului, Dar Domnul a fost ajutorul meu;
- 20 El m-a scos le loc larg, izbăvitu-m-a, pentru că m-a iubit!
- 21 Domnul mi-a dat după nevinovăţia mea, După curăţia mâinilor mele mi-s plătit.
- 22 Căci am urmat căile Domnului, Şi înaintea Dumnezeului meu m-am pocăit.
- 23 Toate poruncile Lui le-am avut înaintea mea Şi de la legea Lui nu m-am abătut.
- 24 Fără prihană am fost înaintea Lui Şi de nedreptate m-am păzit.
- 25 Deci Domnul mi-a plătit după nevinovăţia mea Şi după curăţia mâinilor mele pe care a cunoscut-o.
- 26 Căci Tu, Doamne, cu cel bun Te arăţi bun, Cu omul drept Te porţi cu dreptate,
- 27 Cu cel cuvios, Cuvios eşti, Iar cu cel îndărătnic, Te porţi după îndărătnicia lui.
- 28 Tu pe poporul smerit îl izbăveşti, Iar ochii cei mândri îi smereşti.
- 29 Tu eşti lumina mea, Doamne! Doamne, luminează întunericul meu!
- 30 Cu Tine mă voi arunca spre oştirea înarmată, Cu Dumnezeul meu voi doborî zidul.
- 31 Căile Domnului sunt desăvârşite, Cuvântul Domnului e lămurit prin foc. Şi scut este El tuturor celor ce nădăjduiesc în El;
- 32 Căci cine este Dumnezeu, dacă nu Domnul? Şi cine este apărător, dacă nu Dumnezeul nostru?
- 33 Dumnezeu este Cel ce mă încinge cu putere şi calea cea dreaptă-mi arată;
- 34 Care dă picioarelor mele sprinteneala cerbului, Şi la locurile cele înalte mă aşează;
- 35 Care-mi deprinde mâinile mele la război Şi braţele mele să întindă arzul de aramă.
- 36 Doamne, Tu mă aperi cu scutul Tău izbăvitor, Cu dreapta Ta mă sprijini şi înalţi cu bunătatea Ta,
- 37 Tu lărgeşti calea sub paşii mei Şi picioarele mele nu se poticnesc.
- 38 Urmări-voi pe vrăjmaşii mei şi-i voi prinde. Nu mă voi întoarce până nu-i stârpesc.
- 39 Îi voi lovi şi nu se vor putea ţine. Cădea-vor sub picioarele mele.
- 40 Tu mă încingi cu putere pentru război Şi faci să cadă potrivnicii sub mine
- 41 Pe vrăjmaşii mei Tu-i pui pe fugă înaintea mea şi pe cei ce mă urăsc îi spulberi.
- 42 Striga-vor, dar nimeni nu-i va scăpa, Pe Domnul vor striga, dar nu-i va auzi;
- 43 Ca praful ce-l ia vântul îi voi pisa şi-i voi călca în picioare ca tina uliţelor.
- 44 Tu mă izbăveşti de răzvrătirea poporului Şi în fruntea neamurilor mă pui.
- 45 Poporul pe care nu-l cunoşteam îmi slujeşte Şi dintr-un cuvânt mi se supune.
- 46 Fiii celor de alt neam pălesc de frică şi tremură în zidurile cetăţii lor.
- 47 Viu este Domnul şi binecuvântat este numele Lui! Lăudat fie Dumnezeu, Cel ce mă izbăveşte,
- 48 Dumnezeu, Cel ce mă răzbună, Care pune popoarele sub stăpânirea mea Şi de vrăjmaşii mei mă izbăveşte.
- 49 Doamne, Tu mă înalţi peste vrăjmaşii mei Şi de omul nedrept mă izbăveşti.
- 50 De aceea Te voi lăuda printre popoare şi voi da slavă numelui Tău,
- 51 Cel ce dă biruinţă strălucită regelui Său Şi face milă cu unsul Său, David, Şi cu urmaşii lui din veac în veac".