Sfânta Evanghelie după Luca | Capitolul 22

Iisus vândut de Iuda. Cina cea de taină. Despre întâietate. Suferinţele din grădina Ghetsimani. Prinderea şi aducerea la Caiafa. Lepădarea lui Petru.

  • 1 Şi se apropia sărbătoarea Azimelor, care se chema Paşti.
  • 2 Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-L omoare; căci se temeau de popor.
  • 3 Şi a intrat satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece.
  • 4 Şi, ducându-se, el a vorbit cu arhiereii şi cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor.
  • 5 Şi ei s-au bucurat şi s-au învoit să-i dea bani.
  • 6 Şi el a primit şi căuta prilej să-L dea lor, fără ştirea mulţimii.
  • 7 Şi a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paştile.
  • 8 Şi a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: Mergeţi şi ne pregătiţi Paştile, ca să mâncăm.
  • 9 Iar ei I-au zis: Unde voieşti să pregătim?
  • 10 Iar El le-a zis: Iată, când veţi intra în cetate, vă va întâmpina un om ducând un urcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra.
  • 11 Şi spuneţi stăpânului casei: Învăţătorul îţi zice: Unde este încăperea în care să mănânc Paştile cu ucenicii mei?
  • 12 Şi acela vă va arăta un foişor mare, aşternut; acolo să pregătiţi.
  • 13 Iar, ei, ducându-se, au aflat precum le spusese şi au pregătit Paştile.
  • 14 Şi când a fost ceasul, S-a aşezat la masă, şi apostolii împreună cu El.
  • 15 Şi a zis către ei: Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paşti, mai înainte de patima Mea,
  • 16 Căci zic vouă că de acum nu-l voi mai mânca, până când nu va fi desăvârşit în împărăţia lui Dumnezeu.
  • 17 Şi luând paharul, mulţumind, a zis: Luaţi acesta şi împărţiţi-l între voi;
  • 18 Că zic vouă: Nu voi mai bea de acum din rodul viţei, până ce nu va veni împărăţia lui Dumnezeu.
  • 19 Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea.
  • 20 Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.
  • 21 Dar iată, mâna celui ce Mă vinde este cu Mine la masă.
  • 22 Şi Fiul Omului merge precum a fost orânduit, dar vai omului aceluia prin care este vândut!
  • 23 Iar ei au început să se întrebe, unul pe altul, cine dintre ei ar fi acela, care avea să facă aceasta?
  • 24 Şi s-a iscat între ei şi neînţelegere: cine dintre ei se pare că e mai mare?
  • 25 Iar El le-a zis: Regii neamurilor domnesc peste ele şi se numesc binefăcători.
  • 26 Dar între voi să nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr, şi căpetenia ca acela care slujeşte.
  • 27 Căci cine este mai mare: cel care stă la masă, sau cel care slujeşte? Oare, nu cel ce stă la masă? Iar Eu, în mijlocul vostru, sunt ca unul ce slujeşte.
  • 28 Şi voi sunteţi aceia care aţi rămas cu Mine în încercările Mele.
  • 29 Şi Eu vă rânduiesc vouă împărăţie, precum Mi-a rânduit Mie Tatăl Meu,
  • 30 Ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea, în împărăţia Mea şi să şedeţi pe tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.
  • 31 Şi a zis Domnul: Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu;
  • 32 Iar Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credinţa ta. Şi tu, oarecând, întorcându-te, întăreşte pe fraţii tăi.
  • 33 Iar el I-a zis: Doamne, cu Tine sunt gata să merg şi în temniţă şi la moarte.
  • 34 Iar Iisus i-a zis: Zic ţie, Petre, nu va cânta astăzi cocoşul, până ce de trei ori te vei lepăda de Mine, că nu Mă cunoşti.
  • 35 Şi le-a zis: Când v-am trimis pe voi fără pungă, fără traistă şi fără încălţăminte, aţi avut lipsă de ceva? Iar ei au zis: De nimic.
  • 36 Şi El le-a zis: Acum însă cel ce are pungă să o ia, tot aşa şi traista, şi cel ce nu are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere.
  • 37 Căci vă spun că trebuie să se împlinească întru Mine Scriptura aceasta: "Şi cu cei fără de lege s-a socotit", căci cele despre Mine au ajuns la sfârşit.
  • 38 Iar ei au zis: Doamne, iată aici două săbii. Zis-a lor: Sunt de ajuns.
  • 39 Şi, ieşind, s-a dus după obicei în Muntele Măslinilor, şi ucenicii l-au urmat.
  • 40 Şi când a sosit în acest loc, le-a zis: Rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită.
  • 41 Şi El S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, şi îngenunchind, Se ruga.
  • 42 Zicând: Părinte, de voieşti, treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă.
  • 43 Iar un înger din cer s-a arătat Lui şi-L întărea.
  • 44 Iar El, fiind în chin de moarte, mai stăruitor Se ruga. Şi sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ.
  • 45 Şi, ridicându-Se din rugăciune, a venit la ucenicii Lui şi i-a aflat adormiţi de întristare.
  • 46 Şi le-a zis: De ce dormiţi? Sculaţi-vă şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită.
  • 47 Şi vorbind El, iată o mulţime şi cel ce se numea Iuda, unul dintre cei doisprezece, venea în fruntea lor. Şi s-a apropiat de Iisus, ca să-L sărute.
  • 48 Iar Iisus i-a zis: Iuda, cu sărutare vinzi pe Fiul Omului?
  • 49 Iar cei din preajma Lui, văzând ce avea să se întâmple, au zis: Doamne, dacă vom lovi cu sabia?
  • 50 Şi unul dintre ei a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă.
  • 51 Dar Iisus, răspunzând, a zis: Lăsaţi, până aici. Şi atingându-Se de urechea lui l-a vindecat
  • 52 Şi către arhiereii, către căpeteniile templului şi către bătrânii care veniseră asupra Lui, Iisus a zis: Ca la un tâlhar aţi ieşit, cu săbii şi cu toiege.
  • 53 În toate zilele fiind cu voi în templu, n-aţi întins mâinile asupra Mea. Dar acesta este ceasul vostru şi stăpânirea întunericului.
  • 54 Şi, prinzându-L, L-au dus şi L-au băgat în casa arhiereului. Iar Petru Îl urma de departe.
  • 55 Şi, aprinzând ei foc în mijlocul curţii şi şezând împreună, a şezut şi Petru în mijlocul lor.
  • 56 Şi o slujnică, văzându-l şezând la foc, şi uitându-se bine la el, a zis: Şi acesta era cu El.
  • 57 Iar el s-a lepădat, zicând: Femeie, nu-L cunosc.
  • 58 Şi după puţin timp, văzându-l un altul, i-a zis: Şi tu eşti dintre ei. Petru însă a zis: Omule, nu sunt.
  • 59 Iar când a trecut ca un ceas, un altul susţinea zicând: Cu adevărat şi acesta era cu El, căci este galileian.
  • 60 Şi Petru a zis: Omule, nu ştiu ce spui. Şi îndată, încă vorbind el, a cântat cocoşul.
  • 61 Şi întorcându-Se, Domnul a privit spre Petru; şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul Domnului, cum îi zisese că, mai înainte de a cânta cocoşul astăzi, tu te vei lepăda de Mine de trei ori.
  • 62 Şi ieşind afară, Petru a plâns cu amar.
  • 63 Iar bărbaţii care Îl păzeau pe Iisus, Îl batjocoreau, bătându-L.
  • 64 Şi acoperindu-I faţa, Îl întrebau, zicând: Prooroceşte cine este cel ce Te-a lovit?
  • 65 Şi hulindu-L, multe altele spuneau împotriva Lui.
  • 66 Şi când s-a făcut ziuă, s-au adunat bătrânii poporului, arhiereii şi cărturarii şi L-au dus pe El în sinedriul lor.
  • 67 Zicând: Spune nouă dacă eşti Tu Hristosul. Şi El le-a zis: Dacă vă voi spune, nu veţi crede;
  • 68 Iar dacă vă voi întreba, nu-Mi veţi răspunde.
  • 69 De acum însă Fiul Omului va şedea de-a dreapta puterii lui Dumnezeu.
  • 70 Iar ei au zis toţi: Aşadar, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu? Şi El a zis către ei: Voi ziceţi că Eu sunt.
  • 71 Şi ei au zis: Ce ne mai trebuie mărturii, căci noi înşine am auzit din gura Lui?