Noul Testament

Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel

Capitolul 4

Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel | Capitolul 4

Stăruinţa împotriva celor abătuţi de la credinţă.

  • 1 Eu te îndemn deci stăruitor în faţa lui Dumnezeu şi a lui Hristos Iisus, Care va să judece viii şi morţii, la arătarea Lui şi în împărăţia Lui;
  • 2 Propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare şi învăţătura.
  • 3 Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci - dornici să-şi desfăteze auzul - îşi vor grămădi învăţători după poftele lor,
  • 4 Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.
  • 5 Tu fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin!
  • 6 Că eu de-acum mă jertfesc şi vremea despărţirii mele s-a apropiat.
  • 7 Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit.
  • 8 De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui.
  • 9 Sileşte-te să vii curând la mine,
  • 10 Că Dimas, iubind veacul de acum, m-a lăsat şi s-a dus la Tesalonic, Crescent în Galatia, Tit în Dalmaţia;
  • 11 Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu şi adu-l cu tine, căci îmi este de folos în slujire.
  • 12 Pe Tihic l-am trimis la Efes.
  • 13 Când vei veni, adu-mi felonul pe care l-am lăsat în Troada, la Carp, precum şi cărţile, mai ales pergamentele.
  • 14 Alexandru arămarul mi-a făcut multe rele; Domnul să-i răsplătească după faptele lui.
  • 15 Păzeşte-te şi tu de el, căci s-a împotrivit foarte mult cuvântărilor noastre.
  • 16 La întâia mea apărare, nimeni nu mi-a venit într-ajutor, ci toţi m-au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală!
  • 17 Dar Domnul mi-a stat într-ajutor şi m-a întărit, pentru ca, prin mine, Evanghelia să fie pe deplin vestită şi s-o audă toate neamurile; iar eu am fost izbăvit din gura leului.
  • 18 Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău şi mă va mântui, în împărăţia Sa cerească. Lui fie slava în vecii vecilor. Amin!
  • 19 Îmbrăţişează pe Priscila şi pe Acvila şi casa lui Onisifor.
  • 20 Erast a rămas în Corint; pe Trofim l-am lăsat în Milet, fiind bolnav.
  • 21 Sileşte-te să vii mai înainte de începutul iernii. Te îmbrăţişează Eubul şi Pudenţiu şi Linos şi Claudia şi fraţii toţi.
  • 22 Domnul Iisus Hristos să fie cu duhul tău! Harul fie cu voi! Amin.