Vechiul Testament

Naum

Capitolul 1

Naum | Capitolul 1

Mărirea şi puterea lui Dumnezeu împotriva vrăjmaşilor Săi.

  • 1 Proorocie despre Ninive. Cartea vedeniei lui Naum cel din Elcoş.
  • 2 Domnul este un Dumnezeu zelos, Domnul se răzbună, El cunoaşte mânia. Domnul se răzbună pe potrivnicii Săi şi împotriva duşmanilor Săi stă neînduplecat.
  • 3 Domnul este îndelung-răbdător şi mult-milostiv, dar nepedepsit nimic nu lasă. În vifor şi în furtună Îşi face loc, norii sunt pulberea de sub picioarele Lui.
  • 4 El ceartă marea şi o deşartă şi toate râurile cele mari le seacă; Vasanul şi Carmelul se ofilesc şi floarea Libanului se veştejeşte;
  • 5 Munţii se cutremură înaintea Lui şi calinele se fac una cu pământul; pământul se zbuciumă în faţa Lui, lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea.
  • 6 Împotriva furiei Lui cine stă şi cine poate să stăvilească iuţimea urgiei Lui? Văpaia mâniei Lui se varsă ca focul şi stâncile se prăvălesc în faţa Lui!
  • 7 Bun este Domnul; loc de scăpare în zi de strâmtorare, şi pe cei ce se încred în El îi ştie!
  • 8 Dar, printr-o revărsare de ape, va nimici locul Ninivei şi pe vrăjmaşii Lui până în întuneric îi va urmări.
  • 9 Ce puneţi la cale împotriva Domnului? El îi va stârpi cu totul, fiindcă urgia nu vine de două ori.
  • 10 Căci se încâlcesc unii într-alţii ca mărăcinii, când se îmbată la ospeţele lor; pentru aceasta mistuiţi vor fi ca paiele uscate.
  • 11 Din tine a ieşit urzitorul de rele împotriva Domnului şi cel ce sfătuieşte fapte ticăloase.
  • 12 Aşa grăieşte Domnul: "Vor fi pierduţi şi seceraţi, oricât ar fi de viteji şi de mulţi!"
  • 13 Şi te-am smerit, dar nu te voi mai smeri. Voi sfărâma jugul de pe grumazul tău şi voi rupe lanţurile tale!
  • 14 Şi iată ce a poruncit Domnul pentru tine: "Nu vor mai fi urmaşi cu numele tău; din casa dumnezeilor tăi voi sfărâma chipurile cioplite şi turnate şi mormântul tău îl voi pregăti, căci de puţin preţ ai fost!"