Vechiul Testament

Iona

Capitolul 1

Iona | Capitolul 1

Chemarea, neascultarea şi pedeapsa lui Iona.

  • 1 Şi a fost cuvântul Domnului către Iona, fiul lui Amitai, zicând:
  • 2 Scoală-te şi du-te în cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în fata Mea!
  • 3 Şi s-a sculat Iona să fugă la Tarsis, departe de Domnul. Şi s-a coborât la Iope, unde a găsit o corabie, care mergea la Tarsis, şi, plătind preţul călătoriei, s-a coborât în ea ca să meargă la Tarsis împreună cu toţi cei de acolo, el fugind din faţa Domnului.
  • 4 Dar Domnul a ridicat un vânt năpraznic pe mare şi o furtună puternică s-a stârnit, încât corabia era gata să se sfărâme.
  • 5 Corăbierii s-au înfricoşat şi au strigat fiecare către dumnezeul său şi au aruncat în mare încărcătura corăbiei ca să se uşureze. Dar Iona se coborâse în fundul corăbiei, se culcase şi adormise.
  • 6 Atunci s-a apropiat de el cârmaciul corăbiei, şi i-a zis: "Pentru ce dormi? Scoală-te şi strigă către Dumnezeul tău, poate El Îşi va aduce aminte de noi, ca să nu pierim!"
  • 7 Şi au zis unul către altul: "Haidem să aruncăm sorţi, ca să ştim din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!" Şi au aruncat sorţi, şi sorţul a căzut pe Iona.
  • 8 Şi l-au întrebat pe el: "Spune-ne nouă din pricina cui s-a abătut nenorocirea aceasta asupra noastră? Care este meşteşugul tău, de unde şi din ce ţară vii şi din ce popor eşti?"
  • 9 Atunci el le-a răspuns: "Sunt evreu şi Domnului Dumnezeului cerului mă închin - Cel care a făcut marea şi uscatul".
  • 10 Şi toţi oamenii s-au temut cu frică mare şi i-au zis lui: "Pentru ce ai săvârşit una ca aceasta?" Căci ei ştiau că el fuge din faţa lui Dumnezeu, fiindcă el le spusese.
  • 11 Şi i-au zis lui: "Ce să-ţi facem ca să se potolească marea?" Căci marea se ridica din ce în ce mai mult.
  • 12 Atunci el a răspuns: "Luaţi-mă şi mă aruncaţi în mare şi ea se va potoli, căci ştiu bine că din pricina mea s-a pornit peste voi această vijelie".
  • 13 Şi marinarii vâsleau ca să ajungă la ţărm, dar în zadar, căci marea se ridica din ce în ce mai mult împotriva lor.
  • 14 Atunci au strigat către Domnul şi au zis: "O, Doamne, de-am putea să nu pierim din pricina vieţii acestui om şi să nu ne împovărezi pe noi cu un sânge nevinovat! Că Tu, Doamne, precum ai voit ai făcut!"
  • 15 Şi îl ridicară pe Iona şi îl aruncară în mare şi s-a potolit urgia ei.
  • 16 Şi oamenii s-au temut cu teamă mare de Domnul şi au adus jertfă lui Dumnezeu şi I-au făcut Lui făgăduinţe.