Facerea (Geneza) | Capitolul 10

Seminţia şi urmaşii lui Noe.

  • 1 Iată spiţa neamului fiilor lui Noe: Sem, Ham şi Iafet, cărora li s-au născut fii după potop.
  • 2 Fii lui Iafet au fost: Gomer, Magog, Madai, Iavan, Tubal, Meşeh şi Tiras.
  • 3 Fii lui Gomer au fost: Aşchenaz, Rifat şi Togarma.
  • 4 Fii lui Iavan au fost: Elişa, Tarşiş, Chitim şi Dodanim.
  • 5 Din aceştia s-au format mulţime de popoare, care s-au aşezat în diferite ţări, fiecare după limba sa, după neamul său şi după naţia sa.
  • 6 Iar fiii lui Ham au fost: Cuş, Miţraim, Put şi Canaan.
  • 7 Fiii lui Cuş au fost: Şeba, Havila, Savta, Rama şi Sabteca. Fiii lui Rama au fost: Şeba şi Dedan.
  • 8 Cuş a mai născut de asemenea pe Nimrod; acesta a fost cel dintâi viteaz pe pământ.
  • 9 El a fost vânător vestit înaintea Domnului Dumnezeu; de aceea se şi zice: "Vânător vestit ca Nimrod înaintea Domnului Dumnezeu
  • 10 Împărăţia lui, la început, o alcătuia: Babilonul, apoi Ereh, Acad şi Calne din ţinutul Senaar.
  • 11 Din pământul acela, el trecu în Asur, unde a zidit Ninive, cetatea Rehobot, Calah
  • 12 Şi Resen, între Ninive şi Calah. Aceasta e cetate mare.
  • 13 Din Miţraim s-au născut: Ludim, Anamim, Lehabim, Naftuhim,
  • 14 Patrusim, Casluhim - de unde au ieşit Filistenii - şi Caftorim.
  • 15 Din Canaan s-au născut: Sidon, întâiul-născut al său, apoi Het,
  • 16 Iebuseu, Amoreu, Ghergheseu,
  • 17 Heveu, Archeu, Sineu,
  • 18 Arvadeu, Þemareu şi Hamateu. Mai pe urmă neamurile canaaneiene s-au răspândit.
  • 19 Şi ţinuturile lor se întindeau de la Sidon, spre Gherara până la Gaza, iar de aici spre Sodoma, Gomora, Adma şi Þeboim până spre Lasa.
  • 20 Aceştia sunt fiii lui Ham, după familii, limbă, ţări şi după naţii.
  • 21 De asemenea i s-au născut fii şi lui Sem, tatăl tuturor fiilor lui Eber şi fratele mai mare al lui Iafet.
  • 22 Fiii lui Sem au fost: Elam, Asur, Arfaxad, Lud şi Aram.
  • 23 Iar fiii lui Aram au fost: Uţ, Hul, Gheter şi Maş.
  • 24 Lui Arfaxad i s-a născut Cainan; lui Cainan i s-a născut Şelah; lui Şelah i s-a născut Eber;
  • 25 Iar lui Eber i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg, pentru că în zilele lui s-a împărţit pământul, şi numele fratelui său era Ioctan.
  • 26 Lui Ioctan i s-au născut Almodad, Şalef, Haţarmavet şi Ierah;
  • 27 Hadoram, Uzal şi Dicla;
  • 28 Obal, Abimael şi Şeba;
  • 29 Ofir, Havila şi Iobab. Toţi aceştia au fost fiii lui Ioctan.
  • 30 Sălaşurile lor se întindeau de la Meşa spre Sefar, până la Muntele Răsăritului.
  • 31 Aceştia sunt fiii lui Sem după familii, după limbă, după ţări şi după naţii.
  • 32 Acestea sunt neamurile, care se trag din fiii lui Noe, după familii şi după naţii, şi dintr-înşii s-au răspândit popoarele pe pământ după potop.