Pildele lui Solomon | Capitolul 21
Providenţa lui Dumnezeu.
- 1 Asemenea unui curs de apă este inima regelui în mâna Domnului, pe care îl îndreaptă încotro vrea.
- 2 Toată calea omului este dreaptă în ochii lui, dar numai Domnul cântăreşte inimile.
- 3 Făptuirea dreptăţii şi a judecăţii este mai de preţ pentru Domnul decât jertfa sângeroasă.
- 4 Ochii semeţi şi inima îngâmfată sunt sfeşnicul păcătoşilor. Aceasta nu este decât păcat.
- 5 Chibzuiala omului silitor duce numai la câştig, iar cel ce se zoreşte ajunge la pagubă.
- 6 Comorile dobândite cu limbă mincinoasă sunt deşertăciune trecătoare şi laţuri ale morţii.
- 7 Silnicia celor fără de lege se ţine după ei, căci nu voiesc să înfăptuiască dreptatea.
- 8 Calea celui răufăcător e sucită; cel nevinovat lucrează drept.
- 9 Mai degrabă să locuieşti într-un colţ pe acoperiş, decât cu o femeie certăreaţă şi într-o casă mare.
- 10 Sufletul celui fără de lege pofteşte răutatea, iar aproapele lui nu află milă în ochii lui.
- 11 Când cel batjocoritor e pedepsit, cel fără minte se înţelepţeşte şi când cel înţelept este dojenit, el câştigă în ştiinţă.
- 12 Dreptul ia aminte la casa celui nelegiuit. Dumnezeu prăbuşeşte pe cei fără de lege în nenorocire.
- 13 Cine îşi astupă urechea la strigătul celui sărman şi el, când va striga, nu i se va răspunde.
- 14 Un dar făcut într-ascuns potoleşte mânia şi un plocon scos din sân, o mânie puternică.
- 15 Dreptul tresaltă de bucurie când poate să pună în faptă dreptatea, iar spaima e pentru cei ce săvârşesc fărădelegea.
- 16 Un om care rătăceşte de pe drumul înţelepciunii, se va odihni curând în adunarea celor morţi.
- 17 Cel ce iubeşte veselia va duce lipsă; cel căruia îi place vinul şi miresmele nu se îmbogăţeşte.
- 18 Nelegiuitul slujeşte ca preţ de răscumpărare pentru cel drept şi vicleanul pentru cel fără prihană.
- 19 Mai bine să locuieşti în pustiu decât cu o femeie certăreaţă şi supărăcioasă.
- 20 Comori de preţ şi untdelemn (se găsesc) în casa celui înţelept, dar omul cel nebun le risipeşte.
- 21 Cel ce umblă în calea dreptăţii şi a milei află viaţă, dreptate şi mărire.
- 22 Înţeleptul ia cu luptă cruntă cetatea vitejilor şi răstoarnă întăriturile în care ei îşi puneau nădejdea.
- 23 Cel ce-şi păzeşte gura şi limba lui îşi păzeşte sufletul lui de primejdie.
- 24 Cine este semeţ şi îngâmfat se cheamă batjocoritor; acela se poartă cu prisos de trufie.
- 25 Pofta celui leneş îl omoară, căci mâinile nu voiesc să lucreze.
- 26 Mereu cel fără de lege pofteşte, iar cel drept dă şi nu se zgârceşte.
- 27 Jertfa celor nelegiuiţi este urâciune pentru Domnul, mai cu seamă când o aduc pentru o faptă ruşinoasă.
- 28 Martorul mincinos va pieri, iar omul care ascultă va putea vorbi totdeauna.
- 29 Răufăcătorul are o privire neruşinată, iar omul cel drept îşi ia aminte la purtarea lui.
- 30 Nu este nici înţelepciune, nici pricepere şi nici sfat care să aibă putere înaintea Domnului.
- 31 Calul este gata pentru ziua de război, însă biruinţa vine de la Domnul.