Isaia | Capitolul 7

Soarta lui Iuda şi Efraim. Naşterea lui Emanuel din Fecioară.

  • 1 Şi a fost în zilele lui Ahaz, fiul lui Iotam, fiul lui Ozia, regele lui Iuda, că s-a suit Reţin, regele Siriei, împreună cu Pecah, fiul lui Remalia, regele lui Israel, ca să cuprindă Ierusalimul. Şi n-a izbutit ca să-l cuprindă.
  • 2 Atunci a venit cineva să dea de ştire casei lui David, zicând: "Armata Sirienilor a tăbărât în Efraim". Şi inima regelui şi a poporului tremura de spaimă în ziua aceea, precum tremură copacii pădurii din pricina vântului.
  • 3 Şi a grăit Domnul către Isaia, zicând: "Ieşi întru întâmpinarea lui Ahaz, tu şi Şear-Iaşub, fiul tău, la capătul canalului lacului celui de sus, pe drumul ţarinii nălbitorului,
  • 4 Şi îi vei zice: "Ia aminte, fii liniştit şi nu te teme şi inima ta să nu se slăbească din pricina acestor doi tăciuni care fumegă: de iuţimea mâniei lui Reţin şi a lui Aram şi a fiului lui Remalia
  • 5 De vreme ce Aram a hotărât pustiirea ta, împreună cu Efraim şi cu fiul Remaliei, zicând:
  • 6 "Să ne suim în Iuda, să-l speriem, să ne facem stăpâni pe el şi să punem rege peste el pe feciorul lui Tabeel".
  • 7 Aşa zice Domnul Dumnezeu: "Aceasta nu va fi, nici nu se va împlini!
  • 8 Căci căpetenia Aramului este Damascul şi mai mare peste Damasc este Reţin. - Mai sunt încă şaizeci şi cinci de ani şi Efraim va pieri din rândul popoarelor.
  • 9 Şi capitala lui Efraim este Samaria şi mai mare peste Samaria este feciorul lui Remalia. Dacă nu credeţi, veţi fi zdrobiţi!"
  • 10 Şi Isaia mai grăi către Ahaz:
  • 11 "Cere un semn de la Domnul Dumnezeul tău, în adâncurile iadului sau în înălţimile cele de sus".
  • 12 Şi a spus Ahaz: "Nu voi cere şi nu voi ispiti pe Domnul!"
  • 13 Şi a zis Isaia: "Ascultaţi voi cei din casa lui David! Nu vă ajunge să obosiţi pe oameni, de veniţi să obosiţi şi pe Dumnezeul meu?
  • 14 Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel.
  • 15 El se va hrăni cu lapte şi cu miere până în vremea când va şti să arunce răul şi să aleagă binele.
  • 16 Că înainte ca fiul acesta să ştie să dea la o parte răul şi să aleagă binele, pământul de care îţi este teamă, din pricina celor doi regi, va fi pustiit.
  • 17 Dar Domnul va aduce peste tine, peste poporul tău şi peste casa tatălui tău, vremuri care n-au mai venit de când Efraim s-a desfăcut de Iuda; va aduce pe regele Asiriei.
  • 18 Şi va fi că în ziua aceea Domnul va chema muştele care se află la capătul Nilului - fluviul Egiptului - şi albinele din pământul Asiriei;
  • 19 Şi vor veni şi se vor aşeza cu toate în văile cele prăpăstioase şi în crăpăturile stâncilor şi în toate tufişurile şi în toate ţinuturile nelocuite.
  • 20 În vremea aceea, va rade Domnul cu un brici, luat de împrumut de dincolo de Eufrat, pe regele Asiriei, capul, părul de pe trup şi îi va smulge şi barba.
  • 21 În vremea aceea, cine va hrăni o vacă şi două oi
  • 22 Va avea belşug de unt din pricina mulţimii laptelui şi cei ce vor fi rămas în ţară se vor hrăni cu smântână şi cu miere.
  • 23 În ziua aceea, unde era un loc de o mie de butuci pe preţ de o mie de sicli, va fi plin de spini şi de bălării.
  • 24 Acolo oamenii vor intra înarmaţi cu arcuri şi cu săgeţi, căci toată ţara va fi plină de spini şi de bălării.
  • 25 Şi în toţi munţii care erau curăţaţi cu săpăliga, tu nu te vei duce, de frica spinilor şi a bălăriilor. Acolo se va da drumul boilor şi oilor, ca să calce pământul.