Isaia | Capitolul 64

Rugăciunea poporului.

  • 1 Ca un foc care arde vreascurile, ca o vâlvătaie care fierbe apa în clocot, fă pe vrăjmaşii Tăi să cunoască numele Tău şi să tremure înaintea Ta neamurile, văzându-Te
  • 2 Făcând minuni neaşteptate,
  • 3 Despre care niciodată nu s-a auzit grăind. Nici urechea n-a auzit, nici ochiul n-a văzut un dumnezeu, afară de Tine, care ar săvârşi unele ca acestea pentru cei ce nădăjduiesc în el.
  • 4 Tu Te duci întru întâmpinarea celor ce săvârşesc faptele dreptăţii şi îşi aduc aminte de căile Tale. Iată, Tu Te-ai pornit cu mânie şi noi eram vinovaţi prin necredinţa şi fărădelegea, noastră!
  • 5 Toţi am ajuns ca necuraţii şi toate faptele dreptăţii noastre ca un veşmânt întinat. Noi toţi am căzut ca frunzele uscate şi fărădelegile noastre ne luau ca vântul.
  • 6 Nimeni nu chema numele Tău şi nici unul nu se deştepta ca să se întărească întru Tine. Căci Tu ai ascuns faţa Ta de la noi şi ne-ai lăsat în voia fărădelegilor noastre.
  • 7 Şi acum, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru, noi suntem lutul şi Tu olarul, toţi lucrul mâinilor Tale suntem!
  • 8 O, Doamne! Nu Te mânia pe noi foarte şi nu-ţi aduce aminte la nesfârşit de fărădelegea noastră! Priveşte, căci noi toţi suntem poporul Tău!
  • 9 Cetăţile Tale sfinte au ajuns pustii, Sionul este ca un deşert, Ierusalimul ca un loc pustiit!
  • 10 Templul nostru sfânt şi mărit în care Te-au preaslăvit părinţii noştri a ajuns pradă focului Şi toate cele scumpe nouă, dărâmături!
  • 11 Poţi Tu oare să Te stăpâneşti, să taci, Doamne, şi să ne întristezi atât de mult?