Isaia | Capitolul 31
Dumnezeu va izbăvi pe Israel.
- 1 Vai de cei ce se coboară în Egipt după ajutor şi se bizuie pe caii lor şi îşi pun nădejdea în mulţimea carelor şi în puterea călăreţilor, dar nu-şi aţintesc privirea către Sfântul lui Israel şi nu caută pe Domnul.
- 2 Dar El este înţelept, El face să vină nenorocirea şi nu Îşi ia înapoi cuvintele. El Se ridică împotriva casei celor fără de lege şi împotriva ajutorului celor care săvârşesc nedreptatea.
- 3 Egipteanul este om, nu Dumnezeu, caii lui sunt carne şi nu duh. Când Domnul Îşi va întinde mâna Lui, ocrotitorul se va împiedica şi ocrotitul va cădea, iar amândoi împreună vor pieri.
- 4 Că iată ce mi-a grăit Domnul: "Precum leul şi puiul de leu răcnesc asupra prăzii şi împotriva lor se adună toată ceata de păstori şi nu se înfioară de strigătele lor, nici nu se tulbură de mulţimea lor, tot astfel Domnul Savaot Se va pogorî să se războiască pe muntele Sionului şi pe colina lui. Şi duşmanii se vor risipi toţi,
- 5 Ca păsările care zboară. Aşa Domnul Savaot va ocroti Ierusalimul, îl va acoperi, îl va mântui, îl va cruţa, îl va libera".
- 6 Întoarceţi-vă către Acela de Care adâncul vă desparte, copii ai lui Israel!
- 7 În vremea aceea fiecare din voi veţi da la o parte idolii de argint şi cei de aur pe care i-aii făcut cu mâinile voastre cele păcătoase.
- 8 Şi Asiria va cădea în sabie care nu este omenească, va fi nimicită nu de sabia unui muritor. Ea o va lua la fugă în faţa sabiei, iar tinerii vor fi duşi în robie!
- 9 De frică întăritura ei va fi nimicită, iar căpeteniile vor fugi din jurul steagului, zice Domnul, a Cărui văpaie este în Sion şi cuptorul în Ierusalim!