Ieşirea - a doua carte a lui Moise | Capitolul 16
Mana.
- 1 Plecând apoi din Elim, a venit toată obştea fiilor lui Israel în pustia Sin, câre este între Elim şi între Sinai, în ziua a cincisprezecea a lunii a doua, după ieşirea din Egipt.
- 2 În pustia aceasta toată obştea fiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise şi Aaron.
- 3 Şi au zis către ei fiii lui Israel: "Mai bine muream bătuţi de Domnul în pământul Egiptului, când şedeam împrejurul căldărilor cu carne şi mâncam pâine de ne săturam! Dar voi ne-aţi adus în pustia aceasta, ca toată obştea aceasta să moară de foame".
- 4 Domnul însă a zis către Moise: "Iată Eu le voi ploua pâine din cer. Să iasă dar poporul şi să adune în fiecare zi cât trebuie pentru o zi, ca să-l încerc dacă va umbla sau nu după legea Mea.
- 5 Iar în ziua a şasea să adune de două ori mai mult decât adunau în celelalte zile, pentru o zi".
- 6 Atunci au zis Moise şi Aaron către toată adunarea fiilor lui Israel: "Diseară veţi cunoaşte că Domnul v-a scos din pământul Egiptului.
- 7 Şi dimineaţă veţi vedea slava Domnului, că El a auzit cârtirea voastră împotriva lui Dumnezeu; iar noi ce suntem de cârtiţi împotriva noastră?"
- 8 Şi a mai zis Moise: "Când Domnul vă va da diseară carne să mâncaţi şi dimineaţă pâine să vă săturaţi, din aceea veri afla că a auzit Domnul cârtirea ce aţi ridicat asupra Lui. Căci noi ce suntem? Cârtirea voastră nu este împotriva noastră, ci împotriva lui Dumnezeu".
- 9 Apoi a zis Moise către Aaron: "Spune la toată adunarea fiilor lui Israel: Apropiaţi-vă înaintea lui Dumnezeu, că a auzit cârtirea voastră!"
- 10 Iar când vorbea Aaron către toată adunarea fiilor lui Israel, au căutat ei spre pustie şi iată slava Domnului s-a arătat în nor.
- 11 Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
- 12 "Am auzit cârtirea fiilor lui Israel. Spune-le dar: Diseară carne veţi mânca, iar dimineaţă vă veţi sătura de pâine şi veţi cunoaşte că Eu, Domnul, sunt Dumnezeul vostru".
- 13 Iar, dacă s-a făcut seară, au venit prepeliţe şi au acoperit tabăra, iar dimineaţa, după ce s-a luat roua dimprejurul taberei,
- 14 Iată, se afla pe faţa pustiei ceva mărunt, ca nişte grăunţe, şi albicios, ca grindina pe pământ.
- 15 Şi văzând fiii lui Israel, au zis unii către alţii: "Ce e asta?" Că nu ştiau ce e. Iar Moise le-a zis: "Aceasta e pâinea pe care v-o dă Dumnezeu să o mâncaţi.
- 16 Iată ce a poruncit Domnul: Adunaţi fiecare cât să vă ajungă de mâncat; câte un omer de om, după numărul sufletelor voastre; fiecare câţi are în cort, atâtea omere să adune!"
- 17 Şi au făcut aşa fiii lui Israel; au adunat unii mai mult, alţii mai puţin;
- 18 Dar măsurând cu omerul, nici celui ce adunase mult n-a prisosit, nici celui ce adunase puţin n-a lipsit, ci fiecare, cât era deajuns la cei ce erau cu sine, atât a adunat.
- 19 Zis-a iarăşi Moise către ei: "Nimeni să nu lase din aceasta pe a doua zi".
- 20 Dar ei n-au ascultat pe Moise, ci unii au lăsat din aceasta pe a doua zi; dar a făcut viermi şi s-a stricat. Şi s-a mâniat pe ei Moise.
- 21 Fiecare aduna mană dimineaţa cât îi trebuia pentru mâncat în ziua aceea, căci, dacă se înfierbânta soarele, ceea ce rămânea se topea.
- 22 Iar în ziua a şasea adunară de două ori mai multă: câte două omere de fiecare. Şi au venit toate căpeteniile adunării să-l înştiinţeze pe Moise.
- 23 Iar Moise le-a zis: "Iată ce a zis Domnul: Mâine e odihnă, odihna cea sfântă în cinstea Domnului; ce trebuie copt coaceţi, ce trebuie fiert, fierbeţi astăzi, şi ce va rămâne, păstraţi pe a doua zi!"
- 24 Şi au lăsat din acestea până dimineaţa, după cum le poruncise Moise, şi nu s-au stricat nici n-au făcut viermi.
- 25 Apoi a zis Moise: "Mâncaţi aceasta astăzi, că astăzi este odihna în cinstea Domnului şi nu veţi găsi de aceasta astăzi pe câmp.
- 26 Şase zile să adunaţi, iar ziua a şaptea este zi de odihnă şi nu veţi afla din ea în această zi".
- 27 Dar unii din popor au ieşit să adune şi în ziua a şaptea şi n-au găsit.
- 28 Atunci Domnul a zis către Moise: "Până când nu veţi voi să ascultaţi de poruncile Mele şi de învăţăturile Mele?
- 29 Vedeţi că Domnul v-a dat ziua aceasta de odihnă şi de aceea vă dă El în ziua a şasea şi pâine pentru două zile; rămâneţi fiecare în casele voastre şi nimeni să nu iasă de la locul său în ziua a şaptea".
- 30 Şi s-a odihnit poporul în ziua a şaptea.
- 31 Casa lui Israel i-a pus numele mană şi aceasta era albă, ca sămânţa de coriandru, iar la gust ca turta cu miere.
- 32 După aceea Moise a zis: "Iată ce porunceşte Domnul: Umpleţi cu mană un omer, ca să se păstreze în viitor urmaşilor voştri, ca să vadă pâinea cu care v-am hrănit Eu în pustie, după ce v-am scos din ţara Egiptului".
- 33 Iar către Aaron a zis Moise: "Ia un vas de aur şi toarnă în el un omer plin cu mană şi pune-l înaintea Domnului, ca să se păstreze în viitor pentru urmaşii voştri!"
- 34 Şi l-a pus Aaron înaintea chivotului mărturiei, ca să se păstreze, cum poruncise Domnul lui Moise.
- 35 Iar fiii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani, până ce au ajuns în tară locuită; până ce au ajuns în hotarele pământului Canaan au mâncat mană.
- 36 Iar omerul este a zecea parte dintr-o efă.