Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise | Capitolul 10

Alte table ale legii. Păzirea legii Domnului.

  • 1 "Atunci mi-a zis Domnul: Ciopleşte-ţi două table de piatră, ca şi cele dintâi, şi suie-te la Mine în munte şi-ţi fă un chivot de lemn;
  • 2 Că Eu am să scriu pe tablele acelea cuvintele ce au fost pe tablele cele dintâi, pe care le-ai sfărâmat, iar tu să le pui în chivot.
  • 3 Am făcut atunci un chivot din lemn de salcâm, am cioplit două table de piatră, ca şi cele dintâi, şi m-am suit în munte cu cele două table în mâinile mele.
  • 4 Iar El a scris pe table, cum fusese scris şi pe cele dintâi, cele zece porunci pe care vi le spusese Domnul pe munte din mijlocul focului, în ziua adunării, şi mi le-a dat Domnul mie;
  • 5 Iar eu m-am întors şi m-am pogorât din munte şi am pus tablele în chivotul pe care-l făcusem, ca să stea acolo, cum îmi poruncise Domnul.
  • 6 Apoi au plecat fiii lui Israel din Beerot-Bene-Iaacan la Mosera. Acolo a murit Aaron şi a fost îngropat acolo şi în locul lui s-a făcut preot Eleazar, fiul lui.
  • 7 De acolo am plecat la Gudgod şi din Gudgod la Iotbata, în pământul unde sunt cursuri de apă.
  • 8 În vremea aceea a ales Domnul seminţia lui Levi, ca să poarte chivotul legământului Domnului, să stea înaintea Domnului, să-I slujească, să se roage şi să-I binecuvânteze numele Lui, cum face până în ziua de astăzi.
  • 9 De aceea n-are levitul parte şi moştenire cu fraţii săi, căci moştenirea lui este Domnul, cum i-a spus Domnul Dumnezeul tău.
  • 10 Deci am stat eu pe munte, ca şi întâia oară, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi m-a ascultat Domnul şi de astă dată şi n-a mai vrut Domnul să te piardă,
  • 11 Ci mi-a zis Domnul: Scoală şi mergi înaintea poporului acestuia, ca să intre şi să moştenească pământul pentru care M-am jurat părinţilor lor să li-l dau.
  • 12 Aşadar, Israele, ce cere de la tine Domnul Dumnezeul tău? - Numai aceasta: să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să-L iubeşti şi să slujeşti Domnului Dumnezeului tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău;
  • 13 Să păzeşti poruncile Domnului Dumnezeului tău şi hotărârile Lui pe care ţi le spun eu astăzi, ca să-ţi fie bine.
  • 14 Iată, al Domnului Dumnezeului tău este cerul şi cerurile cerurilor, pământul şi toate cele de pe el.
  • 15 Dar numai pe părinţii tăi i-a primit Domnul şi i-a iubit şi v-a ales pe voi, sămânţa lor de după ei, din toate popoarele, cum vedeţi astăzi.
  • 16 Deci să tăiaţi împrejur inima voastră şi de acum înainte să nu mai fiţi tari la cerbice;
  • 17 Că Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Stăpânul stăpânilor, Dumnezeu mare şi puternic şi minunat, Care nu caută la faţă, nici nu ia mită;
  • 18 Care face dreptate orfanului şi văduvei şi iubeşte pe pribeag şi-i dă pâine şi hrană.
  • 19 Să iubiţi şi voi pe pribeag, că şi voi aţi fost pribegi în pământul Egiptului.
  • 20 De Domnul Dumnezeul tău să te temi, numai Lui să-I slujeşti, de El să te lipeşti şi cu numele Lui să te juri.
  • 21 El este lauda ta şi El este Dumnezeul tău, Cel ce a făcut cu tine acele lucruri mari şi înfricoşătoare pe care le-au văzut ochii tăi.
  • 22 Şaptezeci şi cinci de suflete erau părinţii tăi când au venit în Egipt, iar acum Domnul Dumnezeul tău ţi-a sporit numărul ca stelele cerului".