Cartea lui Iosua Navi | Capitolul 12

Regii care au fost bătuţi de Israeliţi.

  • 1 Iată regii pe care i-au bătut fiii lui Israel şi al căror pământ l-au luat tot de moştenire dincolo de Iordan, spre răsăritul soarelui, de la râul Arnon până la muntele Hermon şi tot şesul dinspre răsărit:
  • 2 Sihon, regele Amoreilor, care locuia în Heşbon şi domnea de la Aroerul cel de pe malul râului Arnon, de la mijlocul râului şi peste jumătate din Galaad, până la râul Iaboc, care este hotarul Amoniţilor,
  • 3 Peste şes până lângă marea Chineretului, spre răsărit şi până la marea şesului, până la Marea Sărată, spre răsărit, pe calea către Bet-Ieşimot, iar spre miazăzi peste locurile ce se întindeau pe la poalele muntelui Fazga;
  • 4 Vecinul său Og, regele Vasanului, cel din urmă din Refaim, care locuia în Aştarot şi Edrea
  • 5 Şi care stăpânea muntele Hermon şi Salca şi tot Vasanul, până la hotarul Gheşurului şi al Maacului şi jumătate din Galaad, până la hotarul lui Sihon, regele Heşbonului.
  • 6 Pe aceştia Moise, sluga Domnului, şi fiii lui Israel i-au ucis şi a dat Moise, sluga Domnului, pământul lor de moştenire seminţiilor lui Ruben şi Gad şi la jumătate din seminţia lui Manase.
  • 7 Iată acum şi regii din tara Amoreilor, pe care i-a bătut Iosua şi fiii lui Israel dincoace de Iordan, spre apus de la Baal-Gad, din valea Libanului, până la Pele, muntele care se întinde spre Seir; şi pământul l-a dat Iosua seminţiilor lui Israel de moştenire, după cum le-au căzut sorţii,
  • 8 La munte sau la loc şes, la câmpie sau la locurile de sub munţi, în pustiu şi la miazăzi şi care fusese al Heteilor, Amoreilor, Canaaneilor, Ferezeilor, Heveilor şi Iebuseilor:
  • 9 Un rege al Ierihonului, un rege al cetăţii Ai, care e aproape de Betel;
  • 10 Un rege al Ierusalimului, un rege al Hebronului;
  • 11 Un rege al Iarmutului, un rege al Lachişului;
  • 12 Un rege al Eglonului, un rege al Ghezerului;
  • 13 Un rege al Debirului, un rege al Ghederului;
  • 14 Un rege al Hormei, un rege al Aradului;
  • 15 Un rege al Libnei, un rege al Adulamului;
  • 16 Un rege al Machedei; un rege al Betelului;
  • 17 Un rege al Tapuahului, un rege al Heferului;
  • 18 Un rege al Afecului, un rege al Şaronului;
  • 19 Un rege al Madonului, un rege al Haţorului;
  • 20 Un rege al Şimron-Meronului, un rege al Acşafului;
  • 21 Un rege al Taanacului, un rege al Meghidonului;
  • 22 Un rege al Chedeşului, un rege al Iocneamului de lângă Carmel;
  • 23 Un rege al Dorului de lângă Nafat-Dor, un rege al Goimului din Ghilgal;
  • 24 Un rege al Tirţei. De toţi treizeci şi unu de regi.