Cartea a treia a macabeilor | Capitolul 4
Nici o cetate nu era fără de plâns din cauza izgonirii Iudeilor, pe care nu-i pot înscrie trimişii în patruzeci de zile. Această împiedicare era din rânduiala dumnezeiască.
- 1 Iar oriunde sosea porunca aceasta păgânii făceau ospăţ poporului cu strigări şi bucurie şi cu îndrăzneală îşi arătau pizma cea rea, pe care o aveau demult în inima lor.
- 2 Însă printre Iudei era neîncetată plângere şi tânguire cu foarte mare strigare, cu lacrimi şi suspinuri fierbinţi ale inimii, pretutindeni plângând pieirea cea neaşteptată mai înainte, care fără de veste s-a hotărât asupra lor.
- 3 Ce ţinut sau cetate, sau ce aşezare locuită de pretutindeni sau ce căi nu erau pline de vaietele şi de plânsetele lor?
- 4 Că aşa de groaznic şi fără de milă de mai marii cetăţilor erau scoşi afară toţi laolaltă, încât şi unora dintre vrăjmaşii lor, cu mintea privind cumplitele chinuri, li se făcea milă şi, văzând neaşteptata schimbare a vieţii, lăcrimau pentru prigoana lor cea afară din cale de jalnică.
- 5 Că se aducea mulţime de bătrâni albi de cărunteţe, ale căror picioare, fiind încovoiate de bătrâneţe şi păşind încet, îi sileau, fără ruşine, să păşească iute.
- 6 Şi femeile tinere, de curând măritate, în loc de a se veseli, se văitau şi cosiţele cele unse cu mir, cu praf presărându-le, erau aduse neacoperite cu văl; şi în loc de cântări de nuntă, toate laolaltă începeau a plânge, ca şi cum ar fi smulse ca prăzi de alte neamuri, şi fiind legate cu sila, poporul le trăgea să le bage în corabie.
- 7 Şi bărbaţii acestora cu lanţuri în loc de cununi erau legaţi la grumaji în vârsta cea ca o floare a tinereţilor; în loc de desfătare şi de veselie tinerească, zilele celelalte de nuntă în plângeri le petreceau, văzându-şi lângă picioare groapa deschisă.
- 8 Şi-i duceau ca pe nişte fiare, legaţi cu lanţuri de fier: unii de cumpenele corăbiilor aveau grumajii prinşi în cuie, alţii aveau picioarele strâns legate cu obezi şi deasupra cu podine astupaţi, spre a nu vedea lumina şi de toate părţile să le fie ochii în întuneric, ca să-i ducă pe apă ca pe nişte uneltitori.
- 9 Pe aceştia, după ce i-au băgat în corabie şi au săvârşit călătoria precum poruncise regele, a dat ordin să-i aşeze în tabără, înaintea cetăţii, în locul cel de alergare al cailor, care era foarte larg împrejur şi bun de a-i putea vedea, pentru ca să-i batjocorească toţi cei care intrau în cetate şi cei care ieşeau de călătoreau în ţară, ca nici cu oştirile lui să nu se împreune, nici în cetate să nu fie primiţi.
- 10 Iar după ce s-a făcut aceasta, auzind regele că Iudeii cei din cetate adesea ies pe ascuns îşi plâng ticăloşia cea de ocară a fraţilor lor, mâniindu-se, a poruncit ca şi acestora să le facă la fel ca şi celorlalţi şi nici într-un chip să nu scape de chinuri.
- 11 Şi a mai poruncit să fie înscrisă pe nume toată seminţia şi să nu fie puşi la muncile şi la chinurile care au fost arătate pe scurt mai înainte, ci să fie pedepsiţi cu chinurile din sentinţa regelui; apoi într-o singură zi să fie omorâţi.
- 12 Făcutu-s-a dar înscrierea acestora cu amară silinţă şi cu semeţească nevoinţă, de la răsăritul soarelui până la apus, lucru care nu s-a sfârşit deplin până după patruzeci de zile.
- 13 Iar regele tare şi neîncetat s-a umplut de bucurie şi a făcut ospeţe la toţi idolii şi cu mintea rătăcită, depărtată de la adevăr, şi cu spurcată gură lăuda pe idolii cei mulţi, care nici nu pot să grăiască, nici nu pot să vină în ajutor; iar asupra prea marelui Dumnezeu, lucruri necuvioase grăia.
- 14 Iar după ce a trecut vremea cea mai înainte zisă, au adus scriitorii răspuns regelui că nu mai pot face înscrierea Iudeilor mai departe din cauza nenumăratei lor mulţimi; că cei mai mulţi erau adunaţi prin ţară, alţii adunaţi prin case, iar alţii într-alte locuri, încât cu neputinţă era la toţi cârmuitorii care erau peste Egipt să isprăvească lucrul.
- 15 Deci a crezut regele că este adevărat aceasta, dar îi înfricoşa pe aceia, spunând că ei ar fi luat daruri şi ar fi făcut vicleşug ca să scape; iar ei ziceau şi arătau cum că şi hârtia şi condeiele cele de scris s-au sfârşit.
- 16 Iar aceasta a fost lucrarea purtării de grijă a lui Dumnezeu, cea nebiruită a Celui Care din cer ajuta iudeilor.