Cartea a patra a Regilor | Capitolul 11
Atalia. Ungerea lui Ioas.
- 1 Atalia, mama lui Ohozia, văzând că fiul său a murit, s-a sculat şi a stârpit tot neamul regesc.
- 2 Dar Ioşeba, fiica regelui Ioram, sora lui Ohozia, a furat pe Ioaş, fiul lui Ohozia, dintre fii regelui care trebuiau ucişi şi l-a dus pe ascuns în odaia de dormit, împreună cu doica lui, şi l-a ascuns de Atalia şi n-a fost ucis.
- 3 Acesta a stat ascuns împreună cu ea în templul Domnului şase ani, în care timp a domnit peste ţară Atalia.
- 4 Iar în anul al şaptelea a trimis Iehoiada de au luat sutaşi din gardă şi din oştire şi i-au adus la el în casa Domnului. Aici a făcut cu ei legământ , luând de la ei jurământ în templul Domnului şi apoi le-a arătat pe fiul regelui,
- 5 Şi le-a dat ordin, zicând: "Iată ce să faceţi! A treia parte din voi, din cei ce veniţi în ziua de odihnă, veţi face strajă la casa domnească,
- 6 A treia parte la poarta Sur şi a treia parte la poarta gărzii, străjuind casa, ca să nu fie vreo vătămare;
- 7 Iar două părţi din voi, din cei plecaţi în ziua de odihnă, veţi face strajă la templul Domnului pentru rege.
- 8 Şi veţi înconjura pe rege din toate părţile, având fiecare arma sa în mână; cine va intra în rânduri, acela să fie ucis; şi veţi fi pe lângă rege şi când va ieşi şi când va intra".
- 9 Şi au făcut ostaşii tot ce le-a poruncit preotul Iehoiada. A luat fiecare pe oamenii săi cei ce intrau de servici şi cei ce ieşeau din servici în ziua de odihnă şi au venit la preotul Iehoiada.
- 10 Iar preotul a împărţit sutaşilor suliţele şi scuturile regelui David care erau în templul Domnului.
- 11 Şi s-au aşezat oştenii, fiecare cu arma în mână, împrejurul regelui, de la dreapta templului până la stânga lui şi până la jertfelnic.
- 12 Apoi au scos pe fiul regelui, au pus pe capul lui coroana şi podoabele regeşti şi astfel l-au uns şi l-au făcut rege, bătând din palme şi strigând: "Trăiască regele!"
- 13 Auzind Atalia glasul poporului ce striga, s-a dus în templul Domnului.
- 14 Pe când se uita ea, iată regele stătea la locul de sus, după obicei, iar lângă rege stăteau cântăreţii şi trâmbiţaşii şi tot poporul ţării se veselea şi suna din trâmbiţe. Atunci Atalia şi-a rupt veşmintele sale şi a strigat: "Vânzare, vânzare!"
- 15 Dar preotul Iehoiada a dat poruncă sutaşilor, care cârmuiau oştirea, şi le-a zis: "Scoateţi-o din rânduri şi pe cel ce se va duce după ea ucideţi-l cu sabia", căci preotul zisese: "Să nu o ucideţi în templul Domnului".
- 16 Deci i-au făcut loc de a trecut pe poarta cailor, spre casa domnească, şi au ucis-o acolo.
- 17 Şi a încheiat Iehoiada legământ între Domnul şi între rege şi popor, ca acesta să fie poporul Domnului, precum şi între rege şi popor.
- 18 Şi s-a dus tot poporul ţării în capiştea lui Baal de a stricat jertfelnicele lui şi chipurile lui le-au sfărâmat cu totul, iar pe Matan, preotul lui Baal, l-a ucis înaintea jertfelnicului, şi preotul Iehoada a aşezat strajă în templul Domnului.
- 19 Apoi a luat pe sutaşi cu garda şi oştirea şi tot poporul ţării şi au petrecut pe rege din templul Domnului şi au venit pe drumul ce trece pe poarta gărzii, la casa regelui şi s-a urcat pe tronul regesc.
- 20 Apoi s-a vestit poporului ţării şi cetatea s-a liniştit. Pe Atalia au omorât-o cu sabia în casa domnească.
- 21 Ioaş era de şapte ani când a fost făcut rege.