Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel | Capitolul 4
Învăţătorii mincinoşi ce au să vină. Sfaturi date lui Timotei.
- 1 Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor,
- 2 Prin făţărnicia unor mincinoşi, care sunt înfieraţi în cugetul lor.
- 3 Aceştia opresc de la căsătorie şi de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a făcut, spre gustare cu mulţumire, pentru cei credincioşi şi pentru cei ce au cunoscut adevărul,
- 4 Pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire;
- 5 Căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.
- 6 Punându-le înaintea fraţilor acestea, vei fi bun slujitor al lui Hristos Iisus, hrănindu-te cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături căreia ai urmat;
- 7 Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă.
- 8 Căci deprinderea trupească la puţin foloseşte, dar dreapta credinţă spre toate este de folos, având făgăduinţa vieţii de acum şi a celei ce va să vină.
- 9 Vrednic de credinţă este acest cuvânt şi vrednic de toată primirea,
- 10 Fiindcă pentru aceasta ne şi ostenim şi suntem ocărâţi şi ne luptăm, căci ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioşilor.
- 11 Acestea să le porunceşti şi să-i înveţi.
- 12 Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale, ci fă-te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia.
- 13 Până voi veni eu, ia aminte la citit, la îndemnat, la învăţătură.
- 14 Nu fi nepăsător faţă de harul care este întru tine, care ţi s-a dat prin proorocie, cu punerea mâinilor mai-marilor preoţilor.
- 15 Cugetă la acestea, ţine-te de acestea, ca propăşirea ta să fie vădită tuturor.
- 16 Ia aminte la tine însuţi şi la învăţătură; stăruie în acestea, căci, făcând aceasta, şi pe tine te vei mântui şi pe cei care te ascultă.