Psalmi | Capitolul 94

PSALMUL 94 Al lui David.

  • 1 Veniţi să ne bucurăm de Domnul şi să strigăm lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru.
  • 2 Să întâmpinăm faţa Lui întru laudă şi în psalmi să-I strigăm Lui,
  • 3 Că Dumnezeu mare este Domnul şi Împărat mare peste tot pământul.
  • 4 Că în mâna Lui sunt marginile pământului şi înălţimile munţilor ale Lui sunt.
  • 5 Că a Lui este marea şi El a făcut-o pe ea, şi uscatul mâinile Lui l-au zidit.
  • 6 Veniţi să ne închinăm şi să cădem înaintea Lui şi să plângem înaintea Domnului, Celui ce ne-a făcut pe noi.
  • 7 Că El este Dumnezeul nostru şi noi poporul păşunii Lui şi oile mâinii Lui.
  • 8 O, de I-aţi auzi glasul care zice: "Să nu vă învârtoşaţi inimile voastre,
  • 9 Ca în timpul cercetării, ca în ziua ispitirii în pustiu,
  • 10 Unde M-au ispitit părinţii voştri, M-au ispitit şi au văzut lucrurile Mele.
  • 11 Patruzeci de ani am urât neamul acesta şi am zis: "Pururea rătăcesc cu inima".
  • 12 Şi ei n-au cunoscut căile Mele, că M-am jurat întru mânia Mea: "Nu vor intra întru odihna Mea".