Cartea lui Iov | Capitolul 29
Iov aminteşte fericirea sa.
- 1 Apoi Iov a mers mai departe cu pildele sale şi a zis:
- 2 "O, dacă aş fi încă o dată ca în lunile de mai înainte, ca în zilele când Dumnezeu mă ocrotea,
- 3 Ca atunci când El ţinea strălucitoare deasupra capului meu candela Sa şi, luminat de ea, eu străbăteam prin întuneric!
- 4 De ce nu sunt încă o dată ca în zilele toamnei mele, când Dumnezeu ţinea parte cortului meu,
- 5 Când Cel Atotputernic era încă cu mine şi împrejurul meu stăteau feciorii mei,
- 6 Iar picioarele mele se scăldau în lapte şi stânca aspră izvora pentru mine pâraie de untdelemn?
- 7 Atunci când ieşeam la poarta de sus a cetăţii şi aşezam în piaţă scaunul meu,
- 8 Tineretul, văzându-mă, se ascundea cu sfială, iar cei bătrâni se ridicau în picioare şi rămâneau aşa.
- 9 Fruntaşii poporului îşi opreau cuvântările şi îşi puneau mâna la gură.
- 10 Glasul căpeteniilor scădea şi limba lor se lipea de cerul gurii.
- 11 Căci urechea care mă auzea mă fericea şi ochiul care mă vedea îmi dădea mare mărturie.
- 12 Fiindcă scăpam de pieire pe cel sărman care striga după ajutor şi pe orfanul fără sprijin.
- 13 Binecuvântările celui ce era gata să piară veneau asupră-mi şi umpleam de bucurie inima văduvei.
- 14 Mă îmbrăcam întru dreptate, ca într-un veşmânt şi judecata mea cea dreaptă era mantia mea şi turbanul meu.
- 15 Eram ochii celui orb şi piciorul celui şchiop;
- 16 Eram tatăl celor neputincioşi şi cercetam cu sârguinţă pricinile care îmi erau necunoscute.
- 17 Sfărâmam fălcile nelegiuitului şi smulgeam prada din dinţii lui.
- 18 Şi îmi ziceam: Voi adormi în cuibul meu şi ca pasărea Phoenix voi înmulţi zilele mele.
- 19 Rădăcina mea se va răsfira pe lângă apă şi roua se va lăsa, noaptea, peste ramurile mele.
- 20 Slava mea va întineri neîncetat şi arcul meu se va înnoi în mâna mea.
- 21 Oamenii mă ascultau şi stăteau fără grai şi aşteptau să audă sfatul meu.
- 22 După ce le vorbeam eu, ei nu mai spuneau nimic şi cuvântul meu cădea asupra lor picătură cu picătură.
- 23 Mă aşteptau precum aştepţi ploaia şi căscau gura lor, ca pentru bura de primăvară.
- 24 Dacă le surâdeam, nu-şi credeau ochilor şi surâsul meu nu-l lăsau să se piardă.
- 25 Le arătam care este dreapta cale şi stăteam mereu în fruntea lor, stăteam ca un împărat, între ostaşii săi şi, oriunde-i duceam, ei veneau după mine.