Cartea înţelepciunii lui Solomon | Capitolul 17

Egiptenii suferind întuneric de trei zile, cu frică şi cu mare groază, cealaltă parte a lumii strălucea cu lumina.

  • 1 Judecăţile Tale sunt mari şi anevoie de lămurit, de aceea cugetele fără învăţătură sunt în rătăcire.
  • 2 Nelegiuiţii, având încredinţarea că pot să asuprească neamul sfânt, zăceau închişi sub acoperişurile lor - înlănţuiţi de întuneric şi robii unei nopţi fără ziuă - şi fugari erau de la veşnica Ta purtare de grijă.
  • 3 Şi când socoteau că vor rămâne ascunşi cu tainicele lor păcate, în vălul întunecat al uitării, risipiţi au fost şi înspăimântaţi amarnic şi tulburaţi au fost de năluciri.
  • 4 Adăposturile unde se închideau nu i-au scutit de spaime, căci în jurul lor răsunau zgomote care îi înfricoşau şi arătări posomorâte îi umpleau de groază.
  • 5 Nu era nici un foc care să poată să-i lumineze şi văpăile vii ale stelelor nu puteau să risipească acea noapte înfricoşătoare.
  • 6 Câteodată li se arăta o învâlvorare înspăimântătoare care se aprindea de la sine şi, zguduiţi de această vedenie, cu pricină necunoscută, socoteau arătările şi mai grozave încă.
  • 7 Meşteşugul copilăros al vrăjitorilor nu mai putea nimic şi îngâmfarea lor că ştiu ceva ieşise de ruşine.
  • 8 Ei care ziceau că pot să gonească din inima bolnavă spaimele şi tulburările, chiar ei zăceau acum plini de ruşinoasă spaimă.
  • 9 Şi măcar că nu era prea mare grozăvia care să-i înspăimânteze, totuşi fiarele care treceau şi şerpii care fluierau îi îngrozeau, şi se topeau de frică şi închideau ochii să nu mai vadă prăpădul ce-i pândea din toate părţile.
  • 10 Fiindcă răutatea inimii este plină de temere, ca una ce se ştie vinovată şi mustrată ea de sine însăşi; ea îşi vede mărită nenorocirea,
  • 11 Căci spaima nu este altceva fără numai lepădarea oricărui ajutor care-ţi vine de la dreapta judecată.
  • 12 Şi când scade nădejdea în adâncul inimii, te sperii şi mai mult, dacă nu ştii care este pricina de unde îţi vine chinul.
  • 13 Iar ei - în noaptea aceea când li se tăiaseră orice puteri şi care venise peste ei din iadul priponit - dormind de-a valma,
  • 14 Aci se zbăteau îngroziţi de arătări pocite, aci mureau de golul din inimile lor, căci o groază neaşteptată şi fără de veste pusese stăpânire peste ei.
  • 15 Şi tot aşa ceilalţi, oricare ar fi fost, cădeau vlăguiţi şi rămâneau aşa, închişi ca într-o închisoare fără zăvoare.
  • 16 Şi plugar de era cineva, ori cioban cu oile, ori muncitor prins la muncile câmpului, apucaţi fără de veste, îndurau această nenorocire fără scăpare,
  • 17 Fiindcă toţi erau ferecaţi cu acelaşi lanţ de întuneric. Şi atunci vântul şuierător şi glasul cu bun viers al păsărilor din desişuri şi năvala apelor aprige
  • 18 Şi bubuitul stâncilor care se prăvălesc şi fuga nevăzută a animalelor săritoare şi răcnetul fiarelor cumplite şi sunetul care se frânge şi se răsfrânge în peşterile munţilor - acestea toate îi făceau să-şi dea duhul de frică.
  • 19 Căci în vreme ce toată făptura era luminată cu strălucitoare lumină şi fără împotrivire îşi vedea de lucrul său,
  • 20 Numai peste aceia se întindea o noapte grea, care era chipul întunericului celui ce avea să-i înghită, şi ei pentru ei înşişi erau mai grea povară decât acel întuneric.