Vechiul Testament

Cartea a treia a macabeilor

Capitolul 6

Cartea a treia a macabeilor | Capitolul 6

Rugăciunea preotului Eleazar. Arătarea îngerilor apărători. Întoarcerea fiarelor asupra ostaşilor. Schimbarea inimii regelui spre bine şi izbăvirea Iudeilor.

  • 1 Iar un oarecare Eleazar, om de treabă, unul din preoţii ţării, în vârsta bătrâneţilor fiind şi cu toată fapta vieţii celei bune împodobit, potolind pe bătrânii cei dimprejurul său, chemând pe Dumnezeu cel sfânt, acesta s-a rugat:
  • 2 "Împărate mare, ţiitorule prea înalte, atotputernice Dumnezeule! Cel ce toată zidirea o cârmuieşti, caută cu milostivire,
  • 3 Caută spre sămânţa lui Avraam, spre fiii lui Iacov celui sfinţit, poporul moştenirii Tale celei sfinte, cel ce este acum străin în pământ străin şi care fără vină piere, Părinte!
  • 4 Tu pe Faraon, regele Egiptului acestuia, cel ce avea multe, şi cel ce s-a înălţat cu semeţie nelegiuită şi cu limbă lăudăroasă, împreună cu oştirea lui cea trufaşă, în mare, înecaţi i-ai pierdut, cu lumina milii luminând pe neamul lui Israel.
  • 5 Tu pe Sanherib, cel ce cu nenumărate puteri s-a semeţit, regele cel crud al Asirienilor, cel ce cu sabia supunea tot pământul şi se ridica asupra sfintei Tale cetăţi, cu mândrie şi cu îndrăzneală blasfemii grăind, Doamne, l-ai înfrânt, luminat arătând neamurilor tăria ta cea multă;
  • 6 Tu pe cei trei tineri în Babilon care de bună voie şi-au dat focului viaţa lor, ca să nu se închine celor deşarte, răcorind cuptorul cel aprins, i-ai izbăvit, păzindu-le şi părul nevătămat, trimiţând para focului asupra tuturor vrăjmaşilor;
  • 7 Tu pe Daniel, cel de învinuirile cele pline de pizmă, aruncat în groapă spre mâncare leilor, nevătămat l-ai scos la lumină.
  • 8 Şi pe Iona cel hrănit întru adâncuri, chinuit fără de cruţare în pântecele chitului, nevătămat la toţi ai lui l-ai arătat, o, Părinte!
  • 9 Şi acum nu zăbovi mult milostive, scăparea tuturor, degrabă Te arată celor din neamul lui Israel, care asuprit este de neamurile cele urâte şi fără de lege.
  • 10 Iar dacă, prin robirea în ţară străină, ne-am întinat viaţa cu fărădelegi, scapă-ne din mâna vrăjmaşilor noştri şi apoi pierde-ne, Doamne, cum vei vrea.
  • 11 Ca să nu se laude cei ce cugetă cele deşarte, din pricina pieirii celor iubiţi ai Tăi, zicând: Nici Dumnezeul lor nu i-a izbăvit.
  • 12 Iar Tu, cel veşnic, cel ce ai toată tăria şi toată puterea, caută acum şi ne miluieşte pe noi, cei ce cu silnicia nedreaptă a celor fără de lege, ca nişte tâlhari, suntem omorâţi.
  • 13 Înfricoşează neamurile cu puterea Ta cea nebiruită astăzi, Cel ce poţi izbăvi pe neamul lui Iacov.
  • 14 Ţie se roagă toată mulţimea pruncilor şi părinţii acestora cu lacrimi.
  • 15 Vădit să fie tuturor neamurilor că eşti cu noi, Doamne, şi nu Ţi-ai întors faţa de la noi, ci, precum ai zis, că nici în pământul vrăjmaşilor pe ai Tăi nu i-ai trecut cu vederea, aşa săvârşeşte, Doamne".
  • 16 Iar Eleazar, sfârşind rugăciunea, regele, cu fiarele şi cu tot alaiul ostăşesc, a venit la locul de alergare al cailor,
  • 17 Şi văzând Iudeii, au strigat tare la cer, încât şi văile cele de aproape împreună răsunând, mare plângere au făcut în toată tabăra.
  • 18 Atunci marele, slăvitul, atotţiitorul şi adevăratul Dumnezeu, arătând sfânta Sa faţă, a deschis porţile cele cereşti , din care doi slăviţi îngeri înfricoşaţi la chip s-au pogorât văzuţi de toţi, afară de Iudei.
  • 19 Şi s-au aşezat în faţa oştirii vrăjmaşilor, şi puterea vrăjmaşilor au umplut-o de zbucium şi de frică, şi cu obezi au legat-o din care nu s-au putut mişca,
  • 20 Şi sub frică a fost şi trupul regelui, îndrăznirea lui cea cu grea mânie uitând-o.
  • 21 Şi s-au întors fiarele asupra puterii celei înarmate, care venea dinapoi, şi-i călcau e aceia şi-i pierdeau.
  • 22 Şi s-a întors mânia regelui spre jale şi spre lacrimi, din pricina celor ce uneltise mai înainte,
  • 23 Că auzind strigarea şi văzându-i pe toţi cu faţa la pământ spre pieire, lăcrimând el, cu mânie pe prieteni îi mustra, zicând:
  • 24 "Alături cu mine domniţi şi pe tirani i-aţi covârşit cu tirania şi pe mine însumi, cel care sunt al vostru binefăcător, vă ispitiţi să mă lipsiţi de domnie şi de suflet, în ascuns uneltind cele ce nu folosesc domniei.
  • 25 Cine a strâns aici pe cei care cu credinţă ne-au ţinut tăriile ţării, depărtându-i de la casele lor pe fiecare fără de socoteală?
  • 26 Cine a chinuit aşa fără de cuviinţă pe cei care sunt din început cu bun cuget către noi, înaintea tuturor neamurilor, şi de multe ori foarte rele primejdii au primit mai mult decât toţi oamenii?
  • 27 Dezlegaţi! Dezlegaţi aceste nedrepte legături şi cu pace îi sloboziţi la casele lor, rugându-vă să se ierte cele mai înainte făcute.
  • 28 Sloboziţi pe fiii Atotţiitorului, cerescului Dumnezeu cel viu, căci ei din vremea strămoşilor noştri şi până astăzi fac să propăşească pe deplin şi neîncetat treburile noastre".
  • 29 Deci el acestea a zis; iar ei, îndată ce au fost dezlegaţi, pe Sfântul Dumnezeu, Izbăvitorul lor, L-au binecuvântat, căci au scăpat de la moarte.
  • 30 După aceea, regele mergând în cetate şi chemând pe cel care era peste venituri, a poruncit ca vinuri şi celelalte, care sunt trebuincioase la ospăţ, să le dea pe şapte zile Iudeilor, judecând ca în locul în care li s-a părut că vor pieri, în acela să prăznuiască cu toată veselia zilele de izbăvire.
  • 31 Atunci cei care mai înainte erau asupriţi şi aproape de locuinţa morţilor, în care erau ca şi intraţi prin moartea cea amară şi plină de jale, desfătare de izbăvire făcând în locul cel gătit de pieire şi de îngropăciunea lor, cu tihnă l-au împărţit plini de bucurie.
  • 32 Şi părăsind glasul plângerii cel cu totul înlăcrimat, au luat cântare părintească, lăudând pe Izbăvitorul şi Făcătorul de minuni Dumnezeu şi toată plângerea şi vaietul lepădând, danţuri de veselie au prins să joace, în semn de pace şi de bucurie.
  • 33 De asemenea şi regele, pentru acestea făcând ospăţ mare, neîncetat mărturisire înălţa la cer cu mare cuviinţă pentru izbăvirea cea minunată, ce s-a făcut.
  • 34 Iar cei care mai înainte cu bucurie îi rânduiau la pieire şi îi puneau să fie mâncare păsărilor, au suspinat, cu ruşine îmbrăcându-se şi îndrăznirea cea înfocată fiind stinsă fără de cinste.
  • 35 Iar Iudeii, precum mai înainte am zis, întru veselie şi desfătare cu mărturisiri bune şi cu cântări petreceau.
  • 36 Apoi în privinţa aceasta au luat hotărâre de obşte, pentru toată vremea robirii lor petrecută între păgâni şi au rânduit ca neam de neam să se ţină aceste zile de veselie, care mai înainte s-au zis, nu pentru băutură şi pentru lăcomie, ci pentru izbăvirea cea făcută lor prin Dumnezeu.
  • 37 Şi s-au rugat de rege, cerându-i să le dea voie să se întoarcă în ţara lor.
  • 38 Iar înscrierea lor s-a făcut din douăzeci şi cinci ale lui Pahon până în patru ale lui Epifi, în patruzeci de zile şi din cinci ale lui Epifi până la şapte, în trei zile, urma să-i piardă,
  • 39 Întru care cu mare mărire arătând mila Sa, Stăpânul tuturor, fără vătămare i-a izbăvit deodată.
  • 40 Şi se ospătau, toate de la rege dându-li-se, până la a paisprezecea zi, în care au făcut şi rugăciunea pentru slobozenia lor.
  • 41 Şi lăudându-i regele către mai marii cetăţilor, a scris această carte plină de mărinimie, ce urmează mai jos: