Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel | Capitolul 7

Osânda păcatului sub Lege. Lupta între carne şi duh.

  • 1 Oare nu ştiţi, fraţilor - căci celor ce cunosc Legea vorbesc - că Legea are putere asupra omului, atâta timp cât el trăieşte?
  • 2 Căci femeia măritată e legată, prin lege, de bărbatul său atâta timp cât el trăieşte; iar dacă i-a murit bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului.
  • 3 Deci, trăindu-i bărbatul, se va numi adulteră dacă va fi cu alt bărbat; iar dacă i-a murit bărbatul este liberă faţă de lege, ca să nu fie adulteră, luând un alt bărbat.
  • 4 Aşa că, fraţii mei, şi voi aţi murit Legii, prin trupul lui Hristos, spre a fi ai altuia, ai Celui ce a înviat din morţi, ca să aducem roade lui Dumnezeu.
  • 5 Căci pe când eram în trup, patimile păcatelor, care erau prin Lege, lucrau în mădularele noastre, ca să aducem roade morţii;
  • 6 Dar acum ne-am desfăcut de Lege, murind aceluia în care eram ţinuţi robi, ca noi să slujim întru înnoirea Duhului, iar nu după slova cea veche.
  • 7 Ce vom zice deci? Au doară Legea este păcat? Nicidecum. Dar eu n-am cunoscut păcatul, decât prin Lege. Căci n-aş fi ştiut pofta, dacă Legea n-ar fi zis: Să nu pofteşti!
  • 8 Dar păcatul, luând pricină prin poruncă, a lucrat în mine tot felul de pofte. Căci fără lege, păcatul era mort.
  • 9 Iar eu cândva trăiam fără lege, dar după ce a venit porunca, păcatul a prins viaţă;
  • 10 Iar eu am murit! Şi porunca, dată spre viaţă, mi s-a aflat a fi spre moarte.
  • 11 Pentru că păcatul, luând îndemn prin poruncă, m-a înşelat şi m-a ucis prin ea.
  • 12 Deci, Legea e sfântă şi porunca e sfântă şi dreaptă şi bună.
  • 13 Atunci, ce era bun s-a făcut pentru mine pricina morţii? Nicidecum! Ci păcatul, ca să se arate păcat, mi-a adus moartea, prin ceea ce a fost bun, pentru ca păcatul, prin poruncă, să fie peste măsură de păcătos.
  • 14 Căci ştim că Legea e duhovnicească; dar eu sunt trupesc, vândut sub păcat.
  • 15 Pentru că ceea ce fac nu ştiu; căci nu săvârşesc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urăsc.
  • 16 Iar dacă fac ceea ce nu voiesc, recunosc că Legea este bună.
  • 17 Dar acum nu eu fac acestea, ci păcatul care locuieşte în mine.
  • 18 Fiindcă ştiu că nu locuieşte în mine, adică în trupul meu, ce este bun. Căci a voi se află în mine, dar a face binele nu aflu;
  • 19 Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc.
  • 20 Iar dacă fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine.
  • 21 Găsesc deci în mine, care voiesc să fac bine, legea că răul este legat de mine.
  • 22 Că, după omul cel lăuntric, mă bucur de legea lui Dumnezeu;
  • 23 Dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva legii minţii mele şi făcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele.
  • 24 Om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia?
  • 25 Mulţumesc lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru! Deci, dar, eu însumi, cu mintea mea, slujesc legii lui Dumnezeu, iar cu trupul, legii păcatului.